Cu sprijinul dumneavoastră, al cititorilor, am reușit să descoperim, parțial, câteva interesante obiective de văzut, în locuri ce nu prevesteau mai nimic. Un cititor fidel de-al nostru ne-a îndrumat spre o zonă ce, aparent, nu promitea, mai ales datorită nobilei vecinătăți cu Cheile Lăpușului… Am primit deci câteva puncte GPS și… la drum!
Între orașul Șomcuta Mare și comuna Remetea Chioarului, mai precis între satul Ciolt și Berchezoaia, sunt dealuri, ba cu pădure de fag, ba cu pini, ba pășuni. Nu ne-am așteptat la surprize, dar le-am găsit. Nu pe toate!
Am oprit mașina deasupra Cioltului, dar nu înainte de a merge să vedem dacă au revenit prigoriile, superbe păsări cunoscute la noi ca Albinari.
Sus, în dealurile calcaroase, în locuri aparent săpate de mâna omului, ele au cuiburi cioplite în calcar. Nu-s încă. Apoi, un gospodar ne îndrumă pe valea de “Pe izvor”, care alimentează pârâul Berchezoaiei.
Un defileu interesant, cu o cascadă abia umedă, deși ne-a salutat și o ploaie zdravănă, rece. Locul e împânzit de superbele flori numite ba Călugări, ba Măseaua Ciutei, pe care le găsisem peste ani mult mai târziu doar deasupra Cavnicului, unde acum încă e zăpadă. Plin de călugări, sute!!
Coborâm pe o cărare deloc umblată, ne întâlnim apoi cu cărări de-ale oilor și caprelor și ajungem pe Valea Berchezoii, mărginită de pădure pe ambele părți, cu superbe poienițe.
Evident, unii știu de ele, se vede țeavă de apă, parcele împrejmuite, locul e perfect pentru case de vacanță de care numai tu să știi. Ici-colo vezi pietre, gresii formate din nisipuri tasate în milioane de ani.
La cât de mult am coborât, nu ne așteptam la gunoaie, dar sunt și de acelea, sub forma cauciucurilor aruncate în vale. Pe când s-ar deschide valea într-o poiană, vezi un afluent din dreapta, ce nu promite mare lucru. Numai că îndrumarea ta și harta Google Earth zice că ar putea fi Valea Scândurii, cea pe care se află o cascadă frumușică, și ea neașteptată oarecum, la zonă de calcare și la aparenta lipsă de apă din zonă.
Urcăm pe vale, aici, sunt doar drumuri de care, părăsite. Dar… dăm de o superbă formațiune de gresie, un perete impresionant, o mică istorie geologică locală. Straturi de roci diferite, la bază săpate de pârâul Scândurii, ce erodează încet baza.
Sus, pădure de pin, din care ne avertizează ulii că se pregătesc să întemeieze o familie. Cel puțin așa am crezut, însă ghidul nostru ne spune că acolo cuibărește o familie de acvila țipătoare!!! Nu țipă la noi degeaba, țipă pentru… are asta în ADN!!!
De la impresionantul perete de gresii, urcăm și dăm de cascadă. Localnicii ne spun să revenim ori pe ploi grele, ori iarna când e înghețată. Dar tot frumoasă e, într-o râpă săpată în secole, iar în peretele ei, de ești atent, găsești câteva pietre perfect rotunde, cu aluzii clare la trovanți!!!
Dacă de acolo urci prin pădurea de pin, ieși exact deasupra satului Berchezoaia, la bazinul de apă! Evident, dacă ești pregătit, poţi să faci o paralelă, pentru că exact despre asta e vorba, Valea Berchezoii, cu toate cele ce le-am văzut, e paralelă, peste o culme, două, cu Defileul Lăpușului, într-una din cele mai frumoase sale porțiuni!
Prin urmare, urcăm cu mașina, cu pădurea în dreapta, până la vârful de deal cu observatorul ce, din păcate, e gata să se răstoarne. Aici, ai de ales.
Belvederea e impresionantă, vezi Baia Mare la picioare spre nord, cu Carpaţii, Șomcuta spre vest, ba poți vedea în zile bune până spre Culmea Codrului și spre Seini. Spre est – ai la picioare defileul, apoi Culmea Prelucilor și dincolo vârfuri încă înzăpezite, ce sugerează Mogoșa, Șatra Pintii sau chiar Țibleșul.
Spre sud? În primul rând, un obiectiv dispărut… Tăul lui Racolța, legenda spune că „haiducul Racolța” (cu aluzie clară la curuții lui Francisc Rakoczy, ce se ascundeau în Cetatea de Piatră) s-ar fi îmbăiat acolo, ar fi ascuns comori, iar tăul era imens, de intra un car cu boi în el și se scufunda, era fără fund! Oamenii au rezolvat problema, au manipulat apa, au desecat, până Tăul a devenit istorie. Apoi, avem Cătunul Chioar, probabil cel mai mic din Maramureș, cu sub zece familii rămase, apoi Cetatea Chioarului! Alegem să coborâm spre râul Lăpuș, pe o uliță, printre câteva case, apoi “ne prăvălim” spre defileu, înainte de a ne apropia de Culmea Mesigului.
Greu de greșit drumul, trebuie doar să ai curaj să te arunci spre vale, conștient că tot ce cobori acum vei avea de urcat înapoi. Ajungi la Biserica Vacilor, un fabulos loc de picnic, de corturi. Perfect curat, clar îngrijit de iubitori de natură. Cu puțin curaj, după ce parcurgi întreaga poiană, în aval, dacă treci râul prin vad, ajungi la Valea Scroafei, evident datorită puzderiei de mistreți de odinioară. Un loc cvasivirgin cu un mic defileu ce-ți taie suflarea, plin de mușchi.
Pe pârâu în sus, la un moment dat, ai superbul jacuzzi natural pe care-l frecventam de obicei în luna mai, la tura de rafting. Oricum eram leoarcă atunci, plus în costume de neopren, nu era mare efort să te arunci în apa până-n brâu, ce fierbe parcă, așa ca într-o vâltoare. Acum, însă… nu e cazul. Cu și mai mult curaj, mai în aval pe râu, ai Zugăul, locul unde râul se îngustează în porțiune perfectă de chei, plus o treaptă pe care o iubesc amatorii de rafting. De altfel, în weekendul ce-a trecut, a coborât un prim echipaj, foarte curajos dat fiind temperatura apei.
Revenim, cu o concluzie: neașteptate locuri descoperite, ce încununează oferta turistică a Chioarului, cu alte oferte interesante. Am găsit flori rare, defileu, perete superb de gresii, păsări rare. Dincolo de culme, defileul care, după deja-decenii de parcurs pe apă și pe maluri, încă are secrete. Și bine face!
