Exact azi se împlinesc 30 de ani de la o frumoasă performanță a voleiului maramureșean. Universitatea Știința Explorări Baia Mare cucerea primul titlu din istoria clubului realizând și o premieră: prima echipă din provincie care “fura” titlul capitalei, campionat dominat până atunci de Rapid, Steaua și Dinamo.
4.000 de suflete s-au înghesuit pentru a-și susține favoriții la primul titlu din istorie. Atunci, campioana a fost decisă după o confruntare trei din cinci meciuri. Primele două acte s-au derulat în capitală și scorul la general era egal. U Explorări a câștigat cu 3-1 primul joc, dar Dinamo s-a revanșat în meciul secund, adjudecat cu același scor. Au urmat alte două jocuri în polivalenta băimăreană. Voleibaliștii antrenați de Mircea Spătăceanu și Adrian Arbuzov jucau cu titlul pe masă. Sala s-a dovedit neîncăpătoare la ambele confruntări. Explorări a fost de neoprit și a câștigat meciul trei cu 3-1. Toată lumea deja visa la medalia de aur. Mai era de trecut un hop. Unul mare. Încheiat în stil de mare campioană: 3-0 (3, 12, 7). Și a început fiesta. Spectatorii au invadat suprafața de joc, care și-au purtat favoriții pe brațe, scandând: “cinste lor! cinste lor! cinste campionilor!”
13 mai 1993 este o zi de neuitat, care va rămâne în istoria voleiului maramureșean, dar și în special cel românesc, U Explorări Baia Mare detronând confortul capitalei.
“Prin cucerirea titlului național în 1993, echipa U Explorări Baia Mare a scris o pagină de istorie. Era prima echipă de volei masculin din provincie care obținea titlul național după 44 de ani de dominație a echipelor din capitală: Rapid, Dinamo, Steaua. A fost o încununare și o răsplată a eforturilor multor generații de antrenori și jucători care s-au perindat de-a lungul a peste 3 decenii de volei în Baia Mare. Cucerirea titlului de campioni naționali, ediția 1992-1993, a aparținut unei generații deosebite de voleibaliști și conducători pe care regretatul ziarist Mihai Mureșan o numea: Frumoasa Campioană din Provincie. La ceas aniversar (30 de ani) de la cucerirea titlului și la 60 de ani de volei divizionar în Baia Mare, felicitări și mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în acest fenomen minunat care se cheamă VOLEI”, ne-a declarat antrenorul principal Mircea Spătăceanu, care ulterior a devenit campion național cu Elcond Zalău (2) și Deltacons Tulcea (2).
La performanța inegalabilă a titlului cucerit de U Explorări Baia Mare și-au adus contribuția, conform imaginii din material, următorii: Mircea Spătăceanu (antrenor principal), Vasile Petrețchi, dr. Ioan Roman (medicul echipei), Aryan Korca, Stelian Grozav, Oliver Alexa, Ion Benga (președintele C.S.U. Baia Mare), Virgil Onac, Sorin Pușcaș, Adrian Arbuzov (antrenor secund), Ilie Marinca (vicepreședintele Comisiei Județene de Volei Maramureș), Vasile Trif (secretarul secției de volei) – rândul de sus; Sorin Pop II, Adrian Moroianu, Florin Crăciun, Marius Botea, Tamas Hall, Claudiu Podar – rândul de jos.
Din acea echipă de vis, la actuala Știința Explorări Baia Mare se mai regăsesc Marius Botea (antrenor principal), Sorin Pop II (antrenor secund) și Adrian Arbuzov (director tehnic), toți trei fiind trup și suflet de 18 ani încoace.