Viceprimarul din Sighetu Marmaţiei, amendat de… primar!

0
224

„Războiul” dintre edilul din Sighetu Marmaţiei şi viceprimar continuă cu un nou episod. Acesta s-a consumat la începutul săptămânii când primarul a constatat o încălcare a legii, spune el, de către viceprimar.

Daniela Oniţa-Ivaşcu, cea sancţionată, a organizat o manifestare de Ziua Europei pentru care nu a cerut autorizaţie. În procesul-verbal de contravenţie, edilul Vasile Moldovan a constatat: „viceprimarul a organizat şi desfăşurat, pe o stradă publică, o adunare cu manifestare care nu a fost declarată în prealabil şi pentru care nu s-a solicitat un aviz sau vreo aprobare din partea autorităţilor publice, fiind încălcate prevederile legii 60/1991”. În consecinţă, i-a aplicat o amendă de … 10.000 lei! Cea sancţionată spune că nu a încălcat deloc legea: „Manifestarea artistică a tinerilor dedicată Zilei de 9 Mai a fost sancționată de primarul Vasile Moldovan, devenit și agent constatator, cu amendă în cuantum de 10.000 lei. Mi-a fost înmânat procesul-verbal de contravenție prin care primarul apreciază, în calitate de agent constatator, că am să­vâr­șit o contravenție, marcând Ziua Europei împreună cu un grup de tineri, printr-un flashmob pe aleea pietonală din Sighet. (…) Conform dispozițiilor legale «Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al că­ror scop îl constituie manifestările cultural- artistice, sportive, religioase… etc», spune art. 3 legea 60/1991”, a explicat Daniela Oniţa-Ivaşcu, viceprimarul Sighetului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.