Camera de Comerț și Industrie Maramureș în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană și Biroul de Promovare Comercial – Economică Roma vă invită să participați Online (pe platforma ZOOM), în data de 8 iunie, în intervalul orar 11-12, la seminarul ce va avea ca obiectiv prezentarea oportunităților de afaceri din Italia.
Evenimentul se adresează atât companiilor care au stabilit deja relații de afaceri pe piața din Italia, cât și celor interesate să identifice oportunități de colaborare în această direcție.
Participarea este gratuită. Pentru înregistrare completați talonul de participare: https://forms.gle/8m4reyxeMW1MxUB19.
Italia are a 3-a cea mai mare economie din Uniunea Europeană și a 8-a la nivel mondial. Este, totodată, al 2-lea mare producător industrial european și a 3-a mare piață de consum din UE, cu o populație de aproximativ 59 milioane de locuitori, la care se adaugă cca 65 milioane de turiști străini în fiecare an.
Începând cu anul 1997, relațiile dintre România și Italia se derulează în cadrul unui parteneriat strategic consolidat. Anul trecut, Italia a fost al 2-lea partener comercial al țării noastre (cu schimburi comerciale record de 19,5 miliarde euro), a 2-a destinație a exporturilor românești, a 2-a piață de origine a importurilor în România și al 5-lea investitor străin în România, cu un capital de 3 miliarde euro în cca 20.000 de companii active.