Maramureșul e bogat degeaba • Avem aur alb. Sare. Cel mult ne îmbăiem în el

3
2777

Recent, am avut ocazia să revedem locul fostelor mine de sare de la Ocna Șugatag. Se petrecea în urma unei discuții cu primarul comunei, Ioan Oanea, ce pregătește un proiect similar actualului ETHOS, de reabilitare și modernizare a zonei lacurilor de sare. Dat fiindcă aveam oricum o obsesie, era momentul în care în zonele naturale din apropierea terenurilor sărate (mal verde de ocean, de mare, de saline) se găsește sparanghelul sălbatic. Nu l-am găsit în iarba de un metru…

Totuși, am parcurs zona. Tristă, deocamdată. Ambele lacuri mari sunt împrejmuite și puse „la treabă”, ca ștranduri cu plată, de localnici descurcăreți. Acolo unde iese sarea la suprafață, în câmp, e superb… dacă n-ar fi mizerii, gunoaie. Cu un drum, am tras o fugă și la Coștiui, unde ștrandul e recuperat de autoritatea locală, se face un proiect, dar n-au început lucrări. Anul acesta nu se va folosi ștrandul. Dar sarea în sine? „Deși în subteran avem unele dintre cele mai mari zăcăminte din Europa, peste jumătate din sarea alimentară pe care o consumăm provine din import. Numai anul trecut, România a importat peste 100.000 de tone de sare alimentară, conform statisticilor oficiale. Rafturile magazinelor sunt pline cu sortimente de sare din Grecia, Turcia, Ucraina și chiar din regiuni îndepărtate, precum Himalaya.

Produsele românești au o cotă de piață mai mică de 50%, arată statisticile oficiale. Cea mai mare parte a sării românești e valorificată în industria chimică, în zootehnie și pentru dezghețarea șoselelor. Și doar 6%, pentru consum alimentar”, conform TVR.
Cu câțiva ani în urmă, tot în Graiul Maramureșului, ing. Aurel Pantea făcea o analiză pertinentă a rezervelor de sare. Trebuie reținut că, la acest moment, prețul mondial al sării era de 66 dolari/tonă în 2021, La modul brut, en gros. Pentru că luând în calcul datele globalproductprices.com, aflăm că prețul sării per kilogram e undeva la 0,89 dolari/kg, extremele fiind Egiptul cu 0,10 dolari/kg și Uruguay cu 3,31 dolari/kg. România? La 0,98 dolari. „Sunt cunoscute 107 zăcăminte de sare, aflate în diverse stadii de cercetare sau exploatare, localizate la Cacica (Suceava), Târgu Ocna (Bacău), Slănic (Prahova), Ocnele Mari (Vâlcea), la Ocna Dej (Cluj), Ocna Mureș (Alba), Praid (Harghita), Turda (Minele Valea Florilor și Valea Sărată) județul Cluj și în Depresiunea MARAMUREȘ la Coștiui și Ocna Șugatag. Cu excepția salinelor de la Turda, Coștiui și Ocna Șugatag, celelalte sunt în funcțiune. Rezervele geologice totale de sare ale țării identificate în cele 107 zăcăminte sunt colosale, cu mult peste cele 4 miliarde de tone declarate exploatabile în prezent. Din punct de vedere al cali­tă­ții, zăcământul de la Ocna Dej are cel mai ridicat conținut de NaCl (98,74%) și cel mai scăzut insolubil (0,35%). Sarea gemă, necesară oamenilor și animalelor, una dintre cele mai mari bogății ale României, este folosită în industria chimică și alimentară, industria electrotehnică, metalurgică, în agricultură și zootehnie”.

Avem o istorie a sării…

„Primele documente care semnalează exploatarea sării datează din 1075 la Ocnele de la Turda, 1191 Rona (azi Coștiui) și Șugatag, 1236 Cojocna și Șic, 1326 Ocna Sibiului, 1380 Târgu Ocna, 1408 Ocnele Mari, 1517 Ocnele Mici, 1563 Telega, 1557 Ghițioara, 1570 Salina Trotuș. În perioada interbelică când se aflau în funcțiune salinele Ocna Sibiului, Ocna Mureș, Turda, Ocna Dej, Târgu Ocna, Ocnele Mari, Slănic, Praid, Ocna Șugatag și Coștiui, producția de sare a crescut de la 230.000 t în 1921, la 368.000 t sare gemă și 80.000 t saramură în 1938. A fost sistată în anul 1931 activitatea salinelor Coștiui, Turda, Cojocna, Șic și Ocna Sibiului, iar în 1936 la Salina Doftana. Din 1990 producția a început să scadă, în 2005 ajunge la 2.443.000 t. Chiar şi după Primul Război Mondial, sistându-se nevoile armatei, producția de sare a scăzut și ca atare, la Coștiui, în 1919, s-a extras numai 19.188 t sare bulgări, ca în 1927 neavând cereri de desfacere să ajungă doar la 6.255 t, încetând activitatea în 1931. La Ocna Șugatag, din aceleași considerente, în 1919 producția de sare scade la 28.746 t, ajunge în 1927 la 10.489 t, nivel care se menține până în 1950, an în care se sistează activitatea de extracție a sării.
În urma forajelor executate de IFLGS București, începând din anul 1949, s-a determinat că depozitele de sare ale Depresiunii Maramureș se extind pe o suprafață de 400 kmp, iar adâncimea zăcămintelor variază de la suprafață până la adâncimea de 1.400 m. În aria Vadu Izei – Hărnicești este posibilă extracția sării prin dizolvare în găuri de sondă. Rezervele de sare ale zăcământului Ocna Șugatag, date publicității în anul 1967, au fost evaluate la 100 milioane tone”, scria ing. Aurel Pantea. Calcul simplu, da? Un dolar (la raft prețul sării la kilogram variază între 2 lei și 6-7 lei) înmulțit cu o sută de milioane de tone numai la Ocna Șugatag, sau cu patru miliarde tone la nivel național, sună a avere, a aur alb. În fotografii, puteți vedea sarea la suprafață, la Ocna Șugatag. La Coștiui e mai complicat, o surpare cu alunecare de teren au distrus sursa principală, dar ea poate fi accesată cu lucrări specifice.

3 COMENTARII

  1. Aveti dreptate, vom fi mai atenti. Salutam Politia gramaticii, uneori are rostul ei. Sigur, ne ar placea ca ea sa se indrepte si asupra altor categorii, cu consecventa. Nu stiti ce eforturi depun „agramatii de ziaristi” sa transforme comunicate scrise in limba de lemn in ceva citibil. De asemenea, chiar de nu justifica greseala, am da totusi un pic de respiro jurnalistului contemporan. N- o sa ma credeti, dar redactiile de azi sunt in cel mai bun caz reduse la jumatate fata de cele din anii 90. In plus, doar cei din interior stiu ce inseamna sa te trezesti in fiecare dimineață, de ani si ani, in fata unei coli albe. Una alba, cinci- sase albe. Zi de zi. Eu as fi mai ingaduitor un pic cu o meserie in declin, violata de politicieni si abuzata de administratii, crize, samd. Cu stima, Alexandru Ruja

    • Nu-mi dau seama care categorii ar fi acelea „altele” asupra cărora ar trebui să se întrepte „poliția gramaticii”. Dacă e vorba, cumva, de alți jurnaliști ai „Graiului”, apăi, eu doar pe dumneavoastră vă citesc (scrieți într-un stil atractiv, alegeți subiecte interesante, variate, le dezvoltați bine; am observat că scrieți mai mult decât semnați), pe domnul Ciprian Vancea (îi apreciez condeiul elegant, fluiditatea frazei, accentul pe Sighet, oraș pentru care am rămas cu o simpatie viageră), uneori, pe domnul Iluț. Restul… Restul… Mă-nțelegeți ce vreau să zic. Iar din moment ce nu-i citesc, nici n-am ce comenta. (O precizare. Domnul Pârja e foarte obositor de mai multă vreme-ncoace. Nu mai am răbdare la textele lui – cu ideile „aferente”. De aceea nu l-am nominalizat la „citiți”, nu din uitare. Era bun pe vremuri. I-a trecut vremea.) Cât despre colile albe și limba de lemn (a altora) care trebuie adusă în parametrii limbii normale, mai știu și eu câte ceva. Știu despre ce vorbiți, știu că nu e simplu, știu că nu se face cât ai bate din palme. Știu și că scrisul se face „la cald”. Numai cititul se face „la rece”.

  2. Este comuna Sic (nu Șic), iar „o surpare cu alunecare de teren [a] distrus sursa principală” (nu „au distrus”), fiindcă doar surparea a distrus, alunecarea de teren fiind introdusă prin prepoziția „cu”, evident, subordonatoare, ceea ce face ca surparea și alunecarea să nu fie de același rang sintactic (ar fi fost dacă în loc de „cu” ar fi fost „și”, conjuncție coordonatoare, care le-ar fi dat aceeași valoare gramaticală); prin urmare, ori „o surpare CU alunecare de teren A distrus”, ori „o surpare ȘI o alunecare de teren AU distrus”. Nu din dorința de a critica am scris, ci din dorința de îndreptare, prin presă răspândindu-se și lucruri corecte, și incorecte, pe unii (cititori) putându-i derutata, iar alții ar putea lua de bună greșeala și să o ruleze mai departe.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.