Miercuri seara, la ora 19.27, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați că un vehicul efectuează un transport ilegal de material lemnos.
Polițiștii au identificat vehiculul în cauză, care avea atașată o remorcă, staționat pe drumul care merge înspre localitatea Mănăstire dinspre Sat Șugatag.
În apropierea ansamblului de vehicule au fost identificați doi bărbați, unul de 52 de ani, din Desești, care era conducătorul ansamblului de vehicule, iar al doilea, de 55 de ani, din Giulești, administrator al unei societăți comerciale care a prezentat un aviz de însoțire a materialului lemnos.
În urma verificărilor, s-a stabilit că avizul este fals. Materialul lemnos, în cantitate totală de peste 26 mc, a fost confiscat și dat în custodie Ocolului Silvic Mara, iar remorca a fost indisponibilizată.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și transportul neînsoțit de documentele specifice din care să rezulte legalitatea provenienței produselor.