Campania „Un ghiozdănel pentru un școlărel”, în plină desfășurare

0
125

Asociația „Maramureș” din Torino (președinte Liliana Solomon) organizează o nouă ediție a campaniei de binefacere “Un ghiozdănel pentru un școlărel”. Aceasta se va încheia în 5 septembrie când donațiile vor fi distribuite copiilor orfani și nevoiași din România.
Campania “Un ghiozdănel pentru un școlă­rel” a luat naștere în urmă cu șapte ani, la inițiativa Lilianei Solomon, originară din Vișeu de Sus și plecată în Italia, Torino, de 24 de ani.
„Eram venită în vacanță (trăiesc în Italia/ Torino de 24 de ani) și țineam cu orice preț să fac procesiunea «Sfintei Marii» de la Moisei, una dintre cele mai frumoase tradiții de vară. Și nu găseam copii. Tuturor le era «rușine», de parcă trebuiau să meargă la furat. Mai aveam patru zile până în 15 august când s-a produs «miracolul». În cartierul unde am copilărit («Unic»), am găsit pe lemne o gașcă mare de copii. Și le-am zis: «Veniți în procesiune? Vă ofer zilnic dulciuri și sucuri, iar la întoarcere de la Moisei vă pregătesc un cadou». Pe moment nu știam ce cadou le voi pregăti, dar au venit copiii. Erau 22 de copii, 19 băieți și 3 fete. Ori procesiunea «Sfintei Marii» este din fete. Tristețe mare, dar nu am renunțat”, rememorează Liliana Solomon, președintele Asociației “Maramureș” din Torino.
A început să vină mai des acasă și, astfel, a fondat corul de copii al Bisericii “Sfântul Nicolae” din Vișeu de Sus, un bun prilej de a reuni comunitatea.
“Între timp, mi-a venit ideea cu ghiozdanele și suntem deja la a șaptea ediție atât cu ghiozdanele, cât și cu procesiunea “Sfintei Marii”. Nu suntem profesioniști, dar tindem spre profesionalism. Iar dacă, la început, erau doar băieți și vai de noi, azi suntem 60, toți cu aceeași ținută și cântă dumnezeiește. Suntem mereu invitați la diferite concerte de pricesne/ colinde. De Crăciun, spre exemplu, am fost invitați la Plus TV Maramureș, de Mica Șvab”, povestește Liliana Solomon, președintele Asociației “Maramureș” din Torino.
Liliana Solomon face voluntariat de 24 de ani și derulează cinci mari campanii pe an: “E ziua ta, femeie!” (8 Martie), “Iepurașul din Diasporă” (Paște), “E ziua ta, copile drag!” (1 iunie), “Un ghiozdănel pentru un școlărel” (august) și “Moș Crăciun din Diaspora” (Crăciun).
În total, prin intermediul asociației, se trimit în jur de 30.000 de pachete de-a lungul anului, în diferite zone ale României.
“Dacă mă întrebați de ce fac toate astea, vă răspund foarte simplu. Am învățat să dăruiesc pentru că știu ce înseamnă să nu ai nimic. Este o satisfacție sufletească enormă și o ereditate de la mama și bunica mea (fie iertate), care aveau un suflet nobil. Sunt de părere că lucrurile materiale nu valorează nimic, dar faptul că ai lăsat urme frumoase pe unde ai trecut, pentru mulți înseamnă totul”, mărturisește Liliana Solomon, președintele Asociației “Maramureș” din Torino.

Cei care doresc să sprijine campania pot face donații în contul euro IT11B3608105138270519470520 sau în contul în lei RO82BTRLRONCRT0411148201.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.