Tinerii de la Asociația Esperando au pornit într-o acțiune de ecologizare care a avut loc în Parcul Regina Maria din Baia Mare, pentru că doresc să contribuie la “vindecarea” mediului înconjurător. Astfel, au atenționat că ar fi momentul să avem mai mare grijă de parc. Aceștia au strâns deșeurile pe care cetățenii “uită” să le pună în coșul de gunoi.
Echipa a fost formată din tinerii de la Esperando, angajați ai Asociației însoțiți de copiii lor, voluntari de la Team for Youth Association, prof. Alina Andreicuţ și Paula Mureșan, reprezentantă a consiliului elevilor Colegiului Național Mihai Eminescu.
Activitatea face parte din proiectul “Asumat – ne dezvoltăm” realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare conform legii 350/ 2005 – domeniul Tineret.