Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în comuna Bogdan Vodă.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 62 de ani, din localitate, aflat la volanul unui tractor agricol, care tracta o căruță cu fân, în care se afla, o femeie, de 61 de ani, din comună, la intersecția cu DJ 186, încărcătura de fân a căzut de pe căruță. Femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital.
În cauză, se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Au căzut cu motocicleta
Polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Dealul Mesteacăn.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 36 de ani, din Tăuții-Măgherăuș, aflat la volanul unui motociclu, condus dinspre Dej înspre Baia Mare, a derapat și a căzut, împreună cu pasagerul din spate, o femeie, de 33 de ani, din Tăuții-Măgherăuș, care a fost transportată la spital.
În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un tânăr, de 19 ani, a ajuns la spital
Polițiștii din Ulmeni au intervenit la un accident rutier pe DJ 108A.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 19 ani, din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism, condus dinspre Ardusat înspre Buzești, a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 74 de ani, din Baia Mare.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a tânărului, de 19 ani, care a fost transportat la spital.
În cauză, se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.