Centrul de Excelență caută elevi capabili de performanțe înalte

0
65

Toți elevii capabili de performanțe înalte, de la toate unitățile de în­vă­țământ din județ, sunt invitați să se înscrie la Centrul Județean de Excelență Maramureș.
Disciplinele pentru care se organizează selecția sunt: limba și literatura română, limba și literatura maghiară, limba și literatura ucraineană, limba engleză, limba franceză, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, TIC, astronomie, logică, dezbateri, tehnologii și agricultură.
Admiterea elevilor în Centrul Județean de Excelență Maramureș se va realiza în două forme: etapa a II-a – admitere directă, fără susținerea testului de verificare a cunoștințelor (aici se încadrează elevii care au participat la olimpiade/ concursuri școlare, etapele internațională/ națională/ regională/ interjudețeană/ județeană), respectiv etapa a III-a – admitere pe baza susținerii unui test de verificare a cunoștințelor la disciplina pentru care elevii vor opta.
Înscrierea elevilor pentru etapa a II-a are ca termen data de 19 septembrie, iar în etapa a III-a – 22 septembrie.
Susținerea testului (pentru etapa a III-a de selecție) va avea loc în 29 septembrie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare și la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației.
Elevii pot opta pentru maximum două discipline de studiu, iar cei care au participat la etapa națională a olimpiadelor școlare pot opta pentru trei discipline.
Conform apelului lansat de Centrul Județean de Excelentă Maramureș, înscrierea elevilor capabili de performanțe înalte se face cu ajutorul formularului disponibil pe site (https://www.cjexmm.ro/elevi).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.