Gândesc cum să fac să mai avem parte de bunu’ meu Nicolae Pițiș, străbunu’ nostru. Vă spui sincer, greu, foarte greu l-am lăsat să plece. Odată desprins de pe pământ, fiindcă l-am văzut cu duhu’ cum se duce în văzduhu’, i-am spus cu cât glas mai aveam, privindu-l în ochi cu ochii minții și ai inimii. „Bine, du-te, du-te cu Dumnezeu!” Și acum mă văd urcând dealul spre mormântul gol… Priveam înspre pământ și-mi puteam atât de ușor imagina chipul și mâinile trudite ale dumnealui în crăpăturile glodului, trâmbitașii trâmbițau, fluieru’ fluiera, tilinca tilinca, de doi voinici veniți de la Cluj și de unu’ de la Baia Mare. Surorile îl petreceau plângând, îl cântau, boceau de mă cutremuram și mă alinau totodată, iară sfintele rugăciuni ne însoțeau la fiecare călcătură a pașilor noștri. Simțeam că l-am pierdut, nu pe veci, dar pentru totdeauna. În imediatul gând realizasem că dumnealui, în fapt, se cuibărise fix în coșul pieptului. Aici putem strânge toată viața, dureri, doruri, lacrimi, draguri de înalturi, gânduri colindătoare, fântâni, picuri de lumânare, triluri, râsete, flori-hori, atingeri, raze, zări, luminișuri, taine numai de pământ, de noi și de Cer legate, crezute, știute, încercate, înțelese. .
În anul 2020 aveam în gând, alături de bunu’ Pițiș și de soțul meu, să restaurăm, sub titulatura Casa memorială Nicolae Pițiș, Centru de cultură și artă tradițională, casa în care a viețuit Nicolae Pițiș. Dumnealui a fost tare încântat să-i transformăm casa în Casa Muzeu Diu, precum a concluzionat dumnealui. Asta îmi doream: să vadă cum, sub ochii dumnealui, casa recapătă formă și vigoare. Am încercat, spre exemplu, să explicăm familiei cum ar putea exista chiar posibilitatea și oportunitatea reală de a lucra în viitor una din nepoatele rapsodului ca ghid turistic și multe alte beneficii de dezvoltare a Lăpușului Românesc. Din dorința de a avea binecuvântare duhovnicească, i-am chemat alături de noi pe părinții locului, respectiv pe părintele protopop din Târgu Lăpuș, pr. Florin Stan, și pe părintele din Lăpușul Românesc, Daniel Brisc.
Proiectul urma să fie realizat în numele Asociației Socio-Culturale DOINA-NEAMUL, al cărei președinte sunt, și a fost gândit în așa fel încât interiorul casei să fie dotat cu aparatură audio – video, unde turiștii, sau chiar și localnicii, să poată urmări, selecta, alege, diferite materiale audio-video cu dumnealui, un program media unde să existe arhivate toate înregistrările cu dumnealui, începând cu filmul Pintea, înregistrările etnomuzicologului Speranța Rădulescu, de dinainte de anii ’60 și până în prezent, filme documentare, emisiuni, expoziții foto etc. Absolut tot ce se putea/se poate salva pentru mine însemna/înseamnă reconstituirea spațiului în care îl mai pot simți, auzi, asculta, vedea, imagina, închipui, pe bunu’ Pițiș, un spațiu inspirațional – un loc în care să se poată crea, recrea, imagina, spiritul și personalitatea dumnealui, un loc unde să se strângă oameni de toate vârstele, din Țara Lăpușului și din toată țara, care pot și doresc să dea și să ducă mai departe moștenirea imaterială culturală.
În acel „spațiu-timp” îmi doream să se organizeze o tabără de creație care să poarte numele Nicolae Pițiș, în care să existe diferite ateliere de făurit instrumente muzicale de suflat, ateliere de olărit, încondeiat ouă, șezători, concerte, recitaluri și multă tihnă, care să dea loc povestirilor și istorisirilor. Proiectul cuprinde toate detaliile, rigorile și protocoalele ce se cer scrierii unui proiect cultural. Din păcate, nu am reușit să ajungem la nici o concluzie favorabilă cu familia dumnealui și, pentru a nu tulbura apele, ne-am retras în liniște.
În momentul în care cu adevărat bunu’ Pițiș s-a desprins de pe pământ, am simțit cum o lume întreagă se surpă, făcând o prăpastie uriașă între noi, cei rămași cu ochii înlăcrimați, deznădăjduiți, pustiiți, și ei, cei buni străbuni cu ochi senini privind spre veșnicie… O vorbă, un cuvânt de-al bunului Pițis m-a readus la viață și am simțit cum, din nou, prind noi puteri: „Du-te pe urmă și îi afla!”… „Caută și vei afla, bate și ți se va deschide.” IISUS HRISTOS. Mi-am zis: măcar obiectele dumnealui să nu le pierdem… Așa mi-a venit gândul de a solicita un „colțisor” în cadrul muzeului satului pentru ca acestea să poată fi expuse.
Toate acestea i le-am povestit profesoarei Natalia Lazăr, simțind-o ca om de încredere și de nădejde. Dumneaei, cu experiență mai mare în acest domeniu și cu o viziune mult mai precisă, m-a ascultat atent și mi-a spus fără ezitare: „De ce colțișor? De ce nu într-o casă din zona Lăpușului?” Cred că în acel moment m-am luminat la față.
La sugestia mea și cunoscând dragostea bunului Pițiș pentru biserică, pentru neam creștinesc, ne-am dorit să fie implicată aici și Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, astfel că, în data 31.01.2023, am înmânat personal o scrisoare de intenție Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul, în care ne exprimam limpede și hotărât tot ceea ce ne dorim cu acest proiect. Am solicitat sprijin și am primit binecuvântare pentru un bun început în constituirea Colecției muzeale Nicolae Pițiș, cu implicarea inițiatorilor proiectului, Asociația Socio-Culturală DOINA-NEAMUL și având susținerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, colaboratori avându-i pe oamenii de seamă ai Muzeului Satului, pe doamna director Monica Mare, mare să îi rămână și inima.
Când Dumnezeu Tatăl Cel Atotputernic va rândui, la vreme potrivită, vom realiza și visul nostru de a restaura casa lui Nicolae Pițiș și de a împlini toate celelalte mai-sus expuse, dar astea toate pe rânduc și la vreme orânduită. Că „după dor trebe a ’mbla, nu de somn a te ’mfla/ După dor trebe să umbli, nu de somn tăt să te umfli.” Nicolae Pițiș.
PS. Astăzi, 20 septembrie, de la orele 17, la Casa Lăpuș, din Muzeul Satului, Baia Mare, are loc vernisajul Colecției Nicolae Pițiș; expoziție fotografică semnată de Nicolae Rafael Stoian; recital Maria-Casandra Hauși.
Maria-Casandra HAUȘI,
președinta Asociației Socio-Culturale
DOINA – NEAMUL