Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare a marcat luni, 23 octombrie, Ziua Internațională a Molului prin activitățile organizate de profesoarele de chimie Nicoleta Predoiu și Aneta Pop, în colaborare cu voluntari de la Interact Baia Mare: participarea la competiția internațională Molympics și organizarea unui spectacol – Festivalul Molului.
La competiția Molympics, care a angrenat școli din America de Nord, Europa, Australia și chiar din Africa, au participat opt echipe formate din câte patru șincaiști.
Aceștia au avut de parcurs cinci probe inedite. Partea științifică s-a îmbinat perfect cu cea distractivă. A fost nevoie de îndemânare, abilități de măsurare, estimare, calcul și chiar sportive.
Spectacolul de final a fost susținut de elevii claselor a VIII-a (îndrumați de colegii de liceu) și de elevii Clubului de robotică “Clever Core”, fiind apreciat în egală măsură de elevi, părinți și profesori.
Rezultatele competiției Molympics vor fi transmise săptămâna viitoare.