Scoși din Hora play-offului • Crișul Sântandrei – CSM Sighetu Marmației 2-0 (1-0)

0
849

Multe etape pe locul 4 (de play-off) în Seria 10 a Ligii 3, CSM Sighetu Marmației a cedat această poziție în ultimul meci din 2023. Sâmbătă, maramureșenii au pierdut în fieful nou promovatei Crișul Sântandrei, scor 2-0 (1-0), cele două făcând rocada în clasament.

Echipa bihoreană, cu fostul atacant de Liga 1 Ioan Hora în componență, a marcat câte un gol pe repriză. Oare de cine? De nimeni altul decât Ioan Hora, care își arată experiența la acest nivel. Atacantul a marcat în minutul 20, după un gol marcat din 6 metri la colțul lung, și a majorat în minutul 57 dintr-o loviturp liberă de la 25 m la colțul scurt. Între cele două goluri s-a intercalat penaltyul irosit de oaspeți, în minutul 49, penalty obținut de Mitruscsak și ratat de golgheterul Mensah. În disperare, George Zima a făcut mai multe schimbări, însă acestea nu și-au făcut efectul și CSM Sighet a pierdut poziția de play-off tocmai în favoarea adversarei de sâmbătă, Crișul Sântandrei având de partea ei și avantajul meciurilor directe.

CSM Sighetu Marmației: Berințan – Hreniuk, Dunca, Razak, Tomșa (81, Nemeș), Fl. Simion (65, Anchidin), Zaharia (66, Urdea), Dat, Șofroni (55,  Negruț), Mitruscsak, Mensah (81, Bor). Antrenor: George Zima.
Foto: Crișul Sântandrei – CSM Sighet (credit foto: bihon.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.