Hramul Paraclisului „Sfântul Nicolae” de la Mănăstirea Rohia

0
78

Miercuri, 6 decembrie 2023, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureeşului şi Sătmarului, a urcat în Muntele cel Sfânt de la Rohia, unde a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiaca Liturghie cu ocazia hramului de iarnă al sfântului locaş de închinare, în fruntea unui sobor de monahi şi preoţi de mir, stareţ Preacuiviosul Părinte Arhimandrit Dr. Macarie Motogna.

„Am revenit la Mănăstirea Rohia pentru pentru sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, care este ocrotitorul Paraclisului de la primul nivel al bisericii noi de zid a Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care s-a sfinţit acum 26 de ani, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Desfacerea primei biserici a mănăstirii, la 100 de ani de la sfinţirea ei, în 1996, a fost urmată de punerea în lucrare a unui proiect deosebit, dificil, dar de mare frumuseţe şi valoare artistică, şi anume o biserică pe două niveluri. Prima biserică, de la primul nivel, care s-a construit în doar un an de zile, unde s-au desfăşurat slujbele până la construirea noii biserici, unde se săvârşesc acum slujbele peste săptămână, a fost sfinţit în 1997 de către vrednicii de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan al Oradiei, împreună sunt în patria cerească şi împreună cu noi. Şi atunci am hotărât să-i dăm ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, deoarece prima biserică a fost ctitorită de Părintele Nicolae Gherman, un păstor deosebit, care a participat şi la Marea Unire de la Alba Iulia, şi a fost un luptător pentru Marea Unire, care a ctitorit Mănăstirea Rohia în  memoria fiicei sale Anuţa, care a murit la vârsta de 10 ani, care a fost întemeietor de şcoală, deci un preot adevărat de la începutul secolului XX  şi care ne-a dăruit şi această mănăstire. El rămâne întemeietorul acestei sfinte mănăstiri şi va fi veşnic pomenit de acum şi până în veac. Şi atunci, am aşezat Paraclisul sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, pentru că Nicolae s-a numit şi episcopul care a sfinţit prima biserică, Episcopul Nicolae Ivan de la Cluj. Venim în fiecare an să îl cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae şi facem pomenirea ctitorului şi întemeietorului, preotului Nicolae Gherman şi a familiei lui, a credincioşilor care au ajutat la construirea, în condiţii foarte grele a primei biserici, a celor ce s-au rugat aici în această primă biserică timp de 70 de ani, a stareţilor, a vieţuitorilor şi a tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor, pe care, împreună cu întemeietorul, îi pomenim astăzi cu recunoştinţă şi cu veşnică evlavie şi credinţă pentru ceea ce au dăruit Bisericii Ortodoxe, ţării noastre şi neamului nostru românesc şi suntem împreună cu părinţii mănăstirii, care duc mai departe schimbarea şi modernizarea Mănăstirii Rohia, ca să o aşezăm în rând cu toate ctitoriile importante ale neamului nostru românesc şi aşezămintele noastre duhovniceşti, care sunt centre de cultură şi spiritualitate, de păstrare a unităţii de neam, de credinţă, de limbă şi unitate naţională.”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Pantelimon Ilieş, Arhim. Ghelasie Maxim, economul mănăstirii, Protos. Varlaam China, Protos. Gherasim Bledea, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Cornel Mihai Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Vasile Mihai Hatos, parohul din Rohia, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

S-au rugat împreună cu credincioşii primarul Mitru Leşe al oraşului Tg. Lăpuş, şi Col. r. Ioan Hosu.

La încheierea Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorul Pr. Nicolae Gherman, Episcopul Nicolae Ivan, care a târnosit prima biserică a mănăstirii, foştii stareţi trecuţi la Domnul, pentru foştii vieţuitori ai sfântului locaş de închinare şi pentru binefăcători.

Cuvântul de învăţătură

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit acest mare sfânt, să-i mulţumim lui Dumnezeu că Sfântul Nicolae a fost şi protectorul voievodului Bogdan I întemeietorul, care a construit biserica de la Rădăuţi, ctitorie voievodală, unde sunt şi mormintele primilor voievozi. Este Sfântul Nicolae Domnesc, biserică după care ne-am orientat noi când am construit Rohia. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit pe Părintele Nicolae Gherman, care a întemeiat mănăstirea, iată cu un nume de mare sfânt, ierarhul care a sfinţit prima biserică, Nicolae Ivan, şi apoi pe Părintele Nicolae Steinhardt, mărturisitor în temniţele comuniste, ale cărui sfinte oseminte poate le vom avea cândva la închinare, când Biserica Ortodoxă îl va trece în calendar ca pe un mare pătimitor, mare cărturar, mare teolog şi mărturisitor al lui Hristos. Pentru toţi aceşti părinţi cu numele de Nicolae Îi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru toţi cei ce poartă numele de Nicolae şi cresc copiii şi familia în credinţă şi frică de Dumnezeu, iubire de Hristos şi Maica Domnului şi de valorile noastre sfinte.”

Daruri

Pentru bucuria slujirii împreună şi pentru binecuvântările date, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Macarie Motogna a dăruit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, pentru muzeul Episcopiei, o frumoasă icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, lucrată în mozaic de pictorul care a realizat mai multe mozaicuri la Mănăstirea Rohia.

„Anul acesta 2023 se împlinesc 100 de ani de când preotul Nicolae Gherman, parohul satului Rohia, a fondat Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia. De aceea, alături de Maica Domnului, Sfântul Nicolae este protectorul şi ocrotitorul acestei sfinte mănăstiri, a spus Preacuviosul Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul şi stareţul Mănăstirii Rohia. Din anul 1997, Paraclisul de la demisolul noii biserici poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae. În rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae ca să reverse darurile sale cele bogate asupra obştii monahale de la Rohia şi asupra tuturor credincioşilor care cercetează această sfântă mănăstire. Anul acesta avem bucuria ca la hramul mănăstirii să fie prezent Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care a venit în Muntele cel Sfânt, s-a întors acasă, pentru a binecuvânta obştea monahală, credincioşii care participă şi, totodată, pentru a face parastas pentru toţi ctitorii, stareţii, vieţuitorii care s-au ostenit în această sfântă şi dumnezeiască mănăstire.”

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericici Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.