Un îndemn la “trezire” în ce privește “slujirea liturgică” la strana bisericească a transmis lector universitar dr. la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iași, Adrian Sîrbu, dirijorul Corului Academic „Byzantion”. Prezent la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijorul Byzantion a acceptat provocarea de a vorbi despre obstacolele întâmpinate în viața parohiei, cu precădere la strană, dar a punctat și aspecte importante despre istoria muzicii bisericești, despre rolul psalților, despre cum trebuie să fie împreună slujirea dintre preoți, cântăreți și credincioși, astfel încât să ajungem la simțirea că “în Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta”. Evenimentul are o semnificație cu atât mai profundă, cu cât a fost organizat în Anul Comemorativ al sfinților imnografi și cântăreților bisericești.
„Muzica liturgică e muzică după rânduială”
O adevărată provocare este ca în Maramureș să vorbești despre tradiția muzicală din spațiul liturgic, existentă de secole și care a fost înlocuită cu o tradiție apărută într-un context istoric nefavorabil. Lector univ. dr. Adrian Sîrbu a subliniat că „muzica liturgică e muzică liturgică”, iar „arta psaltică este în mod deosebit rugăciune, artă și știință”.
“Avem aceeași Proscomidie de la Prut până la Tisa, avem aceleași icoane, aceeași rânduială? Urmăm tipicul savaito-constantinopolitan? Atâta timp cât eu preotul X, psaltul Y nu pot să cânt după rânduiala tipicului savaito- constantinopolitan sistematizat în secolele 7-8 de Sfântul Ioan Damaschin este o problemă a mea. Nu este o problemă regională, tradițională. Bate-te cu Sfîntul Ioan Damaschin. Asta a fost cântarea atâtea secole. Asta a fost cântarea și în Ardeal până să se bombardeze mănăstirile de generalul Bukow. Una este o tradiție de secole și alta este o tradiție pe care am făcut-o dintr-un context neprielnic pe care îl înțeleg perfect, dar nu numim tradiție venită dintr-o nedreptate a istoriei și o pun peste tradiția de secole. Muzica liturgică e muzica după rânduială. De ce nu înlocuim Heruvicul? Hai să punem o priceasnă în loc de Heruvic. Nu vi se pare ciudat? De ce nu ni se pare ciudat să punem la Chinonic altceva?”, a accentuat Adrian Sîrbu.
Dirijorul Byzantion a mai subliniat că e important ca psalții să ia aminte la comportamentul pe care îl au înainte, în și după slujbă pentru că “psaltul este un slujitor, un pedagog, un interpret, un catehet. Are viață duhovnicească echilibrată, cu toate neputințele lui. Are o relație atentă cu ceilalți psalți, cu preoții din altar, cu credincioșii, este un reper de echilibru, moralitate, comportament înainte, în timpul și după slujbă. Psaltul, protopsaltul, dirijorul este cel care știe să încaseze critici poate și pe nedrept, dar știe să corecteze cu multă autoritate atunci când e cazul. E un foarte mare iubitor al celor din jur, dar este și un om disciplinat, exigent… Vedeți ce e în sufletul vostru pentru că aia exprimați într-un mod inexplicabil, tainic. Dacă eu mă uit sâmbăta seara pe Netflix la nu știu ce film, nu am pretenția ca duminică dimineața să fiu nu știu ce rugător isihast. Nu merge, nu funcționează, m-am risipit sâmbăta seara. Muzica bisericească este și artă”.
„Noi nu suntem acolo artiști angajați…Eu sunt trup și suflet”
Esențială este și trăirea din timpul slujbei, indiferent de câți oameni se găsesc în Biserică, psaltul fiind asemănat de către Sfântul Vasile cel Mare cu “îngerul chemat spre doxologie”. De aceea, nu sunt permise glumele nici în strană, nici la Altar, e nevoie de disciplină, dar și de dragoste. În plus, psalții de la strană trebuie să fie în același duh de rugăciune, de comuniune, deoarece “sufletul psaltului exprimă rugăciune odată cu patimile și virtuțile sale”.
„Slujba nu e făcută pentru oameni, nici măcar pentru preot sau pentru episcop. Slujba e făcută pentru Hristos și dacă sunt în Flămânzii din Vale sau în Catedrala Sfânta Sofia eu trebuie să cânt la fel pentru că eu lui Hristos îi dau ce am mai bun din mine: cuget, simțire, voce, minte etc. Dacă sunt la o babă surdă și îi cânt parastasul sau sunt în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol aceeași trăire trebuie să o am, și Dumnezeu va lucra… Noi nu suntem acolo artiști angajați. Părinte, îmi dai partitura, eu ți-am cântat, slujba merge, ne vedem data viitoare. Eu sunt trup și suflet. Eu cred în lucrul acela, eu aștept Sfânta Împărtășanie pentru că aceea e liturghie pentru mine ca om creștin în primul rând”, a afirmat protopsaltul Adrian Sîrbu.
Pentru a se ajunge în acest punct, e nevoie și de conlucrarea ierarhilor, să îi încurajeze pe copii să urmeze linia sfinților părinți, inclusiv în domeniul muzicii liturgice, pentru că “în orice parohie poate să existe un potențial Sfânt Ioan Cucuzel. Și atunci trebuie să punem pe tavă toate condițiile prielnice ca acești oameni să facă ceea ce le poate stârni pasiunea”, a mai spus Adrian Sîrbu.
„Nu mai putem continua așa…Investiți în strană, în psalți”
El a accentuat că “muzica bisericească reprezintă mișcarea lăuntrică a omului ce caută să îl găsească pe Dumnezeu în adâncul sufletului”, iar adevărata muzică liturgică creează atmosfera propice pentru creștin să se adâncească în interiorul său și să stăruie asupra convorbirii cu Dumnezeu prin rugăciune. De aceea, e important ce se cântă și la momentul chinonicului (n.r. momentul după rugăciunea Tatăl nostru, în timpul împărtășirii preoților), deoarece e “cel mai mistic și intim moment al Liturghiei”.
„Toată muzica aceasta pornește din tăcere. Intrăm în Biserică prin tăcere, gândim la tăcere, cugetăm la tăcere și ieșim din Biserică tot din tăcere. Această tăcere trebuie să lucreze lăuntric în noi o anumită stare. Nu putem nici măcar un Amin să rostim la strană dacă nu am lucrat lăuntric o anumită stare. Sfinții Părinți Isihaști ne recomandă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu miluește-mă pe mine păcătosul sau măcar un Iisuse Hristoase miluește-mă. Ce trebuie să facă sufletul când aude astfel de cântare? Rugăciunea inimii. Dacă nu avem preocupare pentru Rugăciunea inimii nu putem suporta această cântare pe larg. Atunci ne dorim să nu se mai termine dacă avem această preocupare lăuntrică. Pentru cel care nu zice Doamne Iisuse, toată slujba trebuie să fie ceva interesant, spectaculos, un diacon-bariton, o soprană, un cvartet, ceva, tot timpul ceva ca la televizor. Nu, căutarea este înlăuntru, nu spectacolul din afară”, a precizat profesorul Adrian Sîrbu.
Concluzia conferinței la care au participat peste 400 de persoane, preoți din cele opt protopopiate ale eparhiei împreună cu cântăreții bisericești de toate vârstele, stareți și starețe, monahi și monahii, elevi seminariști, studenți teologi și mulți credincioși a fost că avem nevoie de școli de cântăreți bisericești, la care ar trebui și dascăli pe măsură, formați în acest duh bizantin.
„Dacă vrem să salvăm această muzică bisericească, așezată pe temeiul Sfinților părinți, al manuscriselor de secole ne trebuie urgent instituirea de școli de cântăreți la nivel de mitropolii, episcopii, protopopiate, mănăstiri, după modelul vechilor școli de cântăreți. Este mare nevoie să înțelegem că nu mai putem continua așa. Trebuie să înțelegem că această muzică lăsată moștenire de sfinții părinți trebuie să o continuăm cu responsabilitate, nu să o ignorăm. Este ca și cum am avea tradiția picturii bizantine și noi utilizăm nu știu ce mâzgălituri pe pereți… Dacă vrem să avem preoți iubitori de slujbe și iubitori de muzică bisericească trebuie să îi creștem din seminar. Investiți în strană, în psalți, în oamenii pe care îi aveți lângă domniile voastre”, a conchis Adrian Sîrbu. Evenimentul s-a finalizat cu săvârșirea Vecerniei Mari unită cu Litia, la care a participat PS Timotei Sătmăreanul, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, iar răspunsurile la strană au fost date de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu împreună cu membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Florian Vois.
