Profesorul Aurel Ghilezan din Vișeu de Sus și-a propus încă o dată să dea timpul înapoi, sau chiar să-l oprească puțin în gara memoriei. Exercițiul i-a reușit, deoarece a mai fost practicat încă de trei ori și a avut măgulitoare reușite. Doresc a spune că a apărut pe piață inspirata trudă a profesorului Aurel Ghilezan – Oameni de seamă ai Maramureșului Voievodal (volumul IV), Vișeu de Sus, 2023. Cum am scris cu prețuire despre cele trei volume apărute până acum, am imaginea universului de preocupări ale profesorului. Dacă la început a ieșit în arena publicisticii maramureșene ca un antrenor de îngeri, a deschis apoi măreața poartă a oamenilor de seamă, cu rădăcini pe aceste locuri istorice. S-a dovedit a fi un iscusit profesor de memorie. Tenacitatea subtilă, orgolioasă, în numele valorii profesionale, s-a convertit în cărți-dicționar cu personalități care ilustrează cu temeinicie varii domenii de activitate.
Aceste tomuri conțin interviuri, ori portrete ample ale celor care au izbutit în profesie. Este prima oglindă de acest fel dăruită Maramureșului. Încă un merit al acestei aventuri cu mari foloase este acela că profesorul i-a întors cu fața spre spațiul natal pe mulți maramureșeni care s-au stabilit prin alte părți ale lumii. Se vede că drumul spre casă nu cunoaște anotimpuri. Dar să vedem ce conține acest tom. Semne de încurajare și prețuire pentru acest proiect împlinit primește profesorul vișeuan tocmai din Minneapolis, SUA, de la colegul și prietenul lui, profesorul Gheorghe Bărcan. La care se adaugă universitarul timișorean Vasile Eugen Bota, scriitorul Ioan Mariș, din Sibiu, chestor de poliție Viorica Marincaș, care au cuvinte de apreciere despre demersul profesorului Ghilezan.
Urmează personalitățile puse de autor pe portativul mărturisirii. O bună parte dintre cei care întrupează inteligența spiritului maramureșean mi-au fost și mie necunoscute. Dar să-i cunoască cititorii pe cei cuprinși în acest volum. Este vorba despre Daniel Andreica, licențiat în Geografia Turismului, obținând numeroase realizări în domeniul turismului și culturii. Părintele Isidor Berbecaru, care, alături de soția lui, Victoria Berbecaru, au pus Maramureșul pe harta țării și a lumii. Au rămas în istoria recentă ca vrednici ambasadori ai culturii și tradițiilor noastre. Apoi Ioan Marius Bilașco, doctor abilitat în Informatică, lector la Universitatea din Lille – Franța. Profilu medicului Vasile Bodnar, doctor în științe medicale, cel care deține o fabrică de sănătate, întregește galeria personalităților din carte. Generația tânără este reprezentată de Andra Diana Coman, cercetător științific, doctor în psihologie.
Rânduiala bună a mineritului din Nord este reprezentată de ing. conf. univ. Ștefan Cozma, doctor în științe tehnice – explorări miniere. Anton Crișan, doctor în filosofie, cercetător și cadru didactic asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și-a început formarea sa în arealul teoretic al filosofiei clasice germane. Cunoscutul universitar băimărean Petru Dunca împlinește panoplia personalităților. Facem cunoștință cu Alfred Ludovic Fellner, drd. în jurnalism internațional. Am aflat fapte mai puțin cunoscute despre ec. Vasile Godja, director general al SC PLIMOB SA, Sighetul Marmației. Am citit și despre prof. ec. Alexandru Grad, expert contabil. A fost invitat prof. Pamfil Bilțiu să scrie despre celebrul meșter în lemn Gavrilă Hotico Herenta.
Auzim printre cuvinte și colindele lui Ștefan Hrușcă. Este prezentă și complexa personalitate a ing. Gheorghe Iancu, fost director general al CPL Sighetul Marmației. Cu un text-omagiu este prezent și regretatul profesor Ștefan Mariș. Ați auzit de Thomas Perle? Acum am aflat și eu despre vișeuanul Perle, scriitor, regizor, dramaturg, acum stabilit în Germania. Urmașului lui Ion Stan Pătraș, cel care a fost Dumitru Pop Tincu, i se aduce un binemeritat omagiu. Ne mai întâlnim cu performanțele profesionale ale universitarului Vasile Pop, doctor în matematică și astronomie, cu universitarul Gheorghe Tomșa, doctor în științele educației, Călin Zamfirescu, doctor în filosofie, Ștefan Tomoiagă, pastor, Vasile Șușcă, maestru al măștilor.
Și, nu în ultimul rând, cu tânăra Aurelia Vișovan, doctor în muzică, o pianistă care a cucerit lumea. Este nepoata profesoarei mele de matematică. De altfel, cu câțiva dintre cei prezenți în această carte mi-am intersectat viața. O bucurie în plus. Și acest volum, care a mizat pe criteriul valorii, este o izbândă a profesorului Ghilezan. Fotografiile completează fericit textele. Pentru mine, autorul acestor patru cărți este el însuși UN OM DE SEAMĂ. Cinste Primăriei și Consiliului Local pentru sprijinul financiar acordat. Frumos dar de sărbători ne-ați făcut, domnule profesor! Omule de seamă!