La o întâlnire recentă cu scriitorul Varujan Vosganian, mi-a fost dat să aud o comparație plastică, elastică, cu multe înțelesuri. Spunea Varujan că România noastră este precum un cosmonaut în stare de plutire, care își caută un loc de sprijin. Apoi, la o discuție prietenească, am întors pe față și pe dos imaginea avansată de scriitor. Așa am ajuns la învățământ, la educație și la rezultatele testelor PISA comunicate recent. În care România se situează pe penultimul loc. Dar ce sunt testele PISA? Sunt măsurători ale performanței în învățământ. Ele cântăresc cât de pregătiți sunt elevii de 15 ani să facă față provocărilor vieții active, dar și vieții educaționale. Dacă ele sunt în suferință, întreaga instrucție este discutabilă.
Fel de fel de exegeți ai fenomenului se învârt în jurul acestei stări de fapt, ilustrată în concepte sofisticate care nu lămuresc, ci mai mult adumbresc. Sunt preocupat de noile provocări, deoarece prin sângele meu mai curge acea educație pedagogică care a stat la profesia mea de învățător. Colegi de-ai mei de la Liceul sighetean au slujit catedra zeci de ani. Cum sunt învățătorii de mare devoțiune Ioana Ofrim, din Ieud, Pătru Albu, din Glodul Maramureșului, cu care vorbesc periodic, inclusiv despre starea învățământului din zonă. Și de la ei, de acasă. Eu am ajuns un cititor de drept comun, cu preocupările amintite, sunt atent la aceste teste ce te pun într-o ierarhie, care în lumea de astăzi contează. Că mediocritatea descalifică.
Sunt martor atent la comparații ciudate făcute de actualii lideri ai învățământului românesc. Când statisticile PISA ne pun pe penultimul loc, când procentul de analfabeți funcțional este alarmant, noii funcționari ai educației ne trimit în perioada interbelică cu starea de fapt precară a științei de carte. Sunt perioade care nu se pot compara. Sunt refugii anacronice, fără relevanță. Eu simt o rătăcire, o limită în cazul celor care decid. Despre cauzele eșecului, că eșec se numește, cu toată România educată, marca fostului profesor de fizică, Klaus Iohannis, vorbesc și unii avizați în acest domeniu. Dar nu-i ascultă nimeni.
Este proverbial numărul de ocupanți ai fotoliului de ministru. Peste 30 de demnitari, în cam tot atâția ani. Viziunea lor despre învățământul românesc, în acest context al lumii, a fost de multe ori precară. Multe dintre eșecurile la care ne referim se datorează mediocrității decidenților. Eu nu-mi pot explica ce gândesc cei care împart posturile în guvern, inclusiv cel al educației? Actuala ministră are o pregătire aptă să conducă corăbii, să orienteze farurile pe mări și oceane, nicidecum să pregătească noi generații pentru așezarea țării pe rânduieli mai bune. Da, testele PISA sunt din nou proaste. Din nou spațiile publice, rețelele de socializare, platformele de tot felul s-au umplut cu mari strigăte indignate, de parcă aceste rezultate ar fi apărut pentru prima oară.
Doamna ministru nu s-a prins de unde bate vântul și s-a bucurat de rezultatele testelor. E bine că nu am picat mai jos, ar fi spus. Dar acolo era ultimul loc. Nu, oameni buni, situația este coaptă de multă vreme. Din rândul dascălilor se aud voci timide și singulare care vestesc această nedorită situație. Aud că se invocă, de către unele forțe politice, privatizarea învățământului. Da, școlile private dau altă imagine, dar nu pot duce greul sistemului. Și nu ai cum să privatizezi sărăcia. Acum sărăcia și ruina socială se răzbună. Spun și un fapt dureros. Calitatea corpului didactic lasă de dorit. Mai nou se constată o lipsă a oamenilor de la catedră. Doamna ministru Deca a spus un fapt greu de înțeles.
Adică locurile lipsă din învățământ să fie completate cu persoane care au studii superioare. Din păcate, sistemul nu este atractiv din punct de vedere al veniturilor. Apoi, nu se ia în seamă un fenomen cu serioase implicații în viața țării. Noi avem cea mai mare emigrație de cetățeni dintr-o țară în timp de pace. O rană care nu poate fi vindecată este politizarea conducerii sistemului. Un ministru fără pregătire didactică nu are o viziune adecvată pentru îndreptarea erorilor. Ascultăm și ne minunăm. Pe fondul derutei sistemului, doamna ministru a dat chip unor comentarii elogioase la marile realizări din învățământ, sub conducerea președintelui țării.
Credeam că au apus asemenea stări de lingușeală. Că vedem și noi, profanii, că sistemul suferă. Mai nou, se strecoară în spațiul public ideea că această stare de lucruri poate fi întâlnită și în alte țări. Că mediocritatea are ritual și în Occident. Deci, consolați-vă cei nemulțumiți cum se învață carte în România. A început un fel de prigoană împotriva meditațiilor. În condițiile în care școala nu face față competenței pentru examene și această variantă poate fi de ajutor. Știu ce o să-mi reproșați! Că aș încuraja dubla prestație. Adică profesorul de la clasă este și meditator. Suntem orbiți de fenomenul olimpicilor. Văd elevi care sunt inventatori. Dar eu nu-i uit pe cei care știu să citească, dar nu pricep ce au citit. Complicate capcane pentru ziua de astăzi. Adevărul este că și în învățământ culegem ceea ce semănăm.
Testele PISA sunt un pretext pentru meditație. Vedeți că generațiile de tineri nu mai au răbdare! Vorba lui Arghezi, doar cu caractere și inteligență se poate ieși din impas.
