Mâine, primul joc oficial din 2024

0
93

CSM Făgăraş – CS Minaur Baia Mare
Primul joc oficial din 2024 pentru fetele de la CS Minaur este disputa din turul I al Cupei României, băimărencele urmând să lupte pentru calificare în deplasarea de la CSM Făgăraş. Întâlnire planificată pentru sâmbătă, 6 ianuarie, de la ora 12, în Sala “Radu Negru” din Făgăraş.
Viitorul adversar al formaţiei de Liga Florilor provine din Divizia A, echipă aflată pe penultima poziţie în Seria B, locul 5, cu 6 puncte acumulate. Linia de clasament a formaţiei braşovene arată astfel: 2 victorii şi 3 eşecuri. Pentru şefia seriei se luptă CSM Galaţi (15 p), CSM Iaşi (12 p) şi CSM Roman (12 p).
CS Minaur a avut o pauză de aproximativ două luni, timp în care a susţinut mai multe jocuri de verificare, antrenorul Andrei Popescu având posibilitatea să corecteze vulnerabilităţile din prima parte a sezonului. Băimărencele au disputat primele teste la turneul organizat chiar de ele, din luna decembrie. La turneul din Sala “Lascăr Pană”, echipa noastră a învins naţionala de tineret a României – 32-29 şi CSM Deva – 27-24, dar a pierdut duelul cu Gloria Bistriţa – 25-26. Apoi, a urmat o dublă amicală, în Baia Mare, cu HC Zalău. Primul joc s-a încheiat nedecis – 28-28, iar al doilea a revenit formaţiei sălăjene – 23-25. În fine, ultimul amical s-a derulat la final de an, cu Gloria Bistriţa, în deplasare, terminat cu remiză – 25-25.
Meciul dintre CSM Făgăraş şi CS Minaur Baia Mare va fi oficiat de M. Babău (Bucureşti) şi A. Roibu (Ploieşti), în timp ce observator FRH este V. Călina (Pieşti).
Program turul I, Cupa României
• Vineri, 5 ianuarie: CSM Roman – HC Za­lău (ora 11)
• Sâmbătă, 6 ianuarie: CS Activ Prahova Ploieşti – CS Dacia Mioveni; CSU Universitatea de Vest Timişoara – SCM Universitatea Craiova (ora 11); ACS “Liviu Rebreanu” Turda – CS Măgura Cisnădie (ora 11); CSM Făgăraş – CS Minaur Baia Mare (ora 12); ACS Unirea Dobroeşti – CSU Ştiinţa Bucureşti (ora 12); ACS Spartac Bucureşti – CSM Bacău (ora 13); CSM Deva – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 17); CSM Iaşi – CSM Slatina (ora 17); CSU Cluj-Napoca – CSM Corona Braşov (ora 17); CSM Unirea Slobozia – SCM Gloria Buzău (ora 17).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.