Peste 8 milioane de lei au fost alocate pentru extinderea reţelelor de gaze naturale în satele aparţinătoare orașului Târgu Lăpuș. La finalul lucrărilor, rețeaua va ajunge cam peste tot.
S-a emis ordinul de aprobare al proiectului ”Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în satele Cufoaia, Răzoare, Groape, Borcut, Inău, Dumbrava, Dobricu Lăpușului și Stoiceni”, în valoare de 8.750.000 lei, finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Pentru satele Boiereni și Fântânele, operatorul din satul Rohia va asigura extinderea rețelei, astfel că toate localitățile aparținătoare orașului Târgu Lăpuș vor beneficia de gaze naturale.