Cu ani în urmă, o televiziune s-a încumetat să pună în discuție o temă de mândrie națională, o temă de meditat. Era pusă, în dezbatere publică, o întrebare provocatoare: care este cel mai mare român al tuturor timpurilor? Știu că acest model de testare a fost experimentat și în alte țări, în fel și formă, în SUA, Franța, Germania, Finlanda, Canada, Olanda, Cehia, și ajuns și în România. Ea a avut în spiritul românesc valoare de provocare. Mai ales că trecem printr-o perioadă extrem de delicată cu asumarea valorilor naționale. Școala le ocolește, socotindu-le de domeniul istoriei, iar istoria nu mai are căutarea firească în școala românească. Exercițiul de care vorbeam este în atenția mai multor țări. Că l-am preluat și noi este o faptă bună.
Inițiativa conține o provocare a nivelului de cultură, de căutare a identității, mai ales acum în acest mojar al confuziilor naționale, când trăim experiența unui Turn Babel al valorilor. Mă întreb, nu de puține ori: oare noi știm cu ce valori înstruțăm Europa, ori alte meleaguri ale lumii? Văd cu întristare cum valorile acestei țări sunt minimalizate, sfidate, chiar anulate. Din păcate, avem pilde triste. În numele libertății de exprimare, sunt afurisite personalități ale românilor. La moartea unui istoric, academician, i s-a evocat o slăbiciune din tinerețe și nu valoarea operei sale. De aceea răspunsul la întrebarea exercițiului la care mă refer presupune un mare risc.
Eu rămân la părerea că avem în istorie valori excepționale. Mai dificil să le facem cunoscute la adevărata lor dimensiune. Ele sunt apreciate în cercuri foarte restrânse, de specialiști. De aceea, lumea cea mare românească este destul de sceptică atunci când i se pune întrebarea evocată mai sus. Care este cel mai mare român al tuturor timpurilor? Întrebarea nu este cea mai potrivită. Deoarece din punct de vedere al valorii, pluralul este cel mai adecvat. Sunt în situația țăranului lui Marin Preda, care, văzând girafa la Grădina zoologică, a exclamat: așa ceva nu există! Tot așa nu există un singur român al tuturor timpurilor. De aceea, întrebarea are un unghi ascuțit. Peisajul valoric românesc este poliedric. Dar haideți să luăm jocul în serios și să cădem de acord că în sufletul fiecăruia dintre noi locuiește profilul valoric al unui mare arhetip. Al unui mare model, care ne poate fi călăuza în viață. Care ne poate scoate din impas.
Revenind la proiectul captivant care preocupă presa românească, fiind în căutare de ierarhie a valorilor, a personalităților noastre, până acum a reușit să ne stârnească memoria spre adevărate repere naționale. Dar sunt aduse în față și personaje de carton, pestrițe și evident trecătoare. Dar nu despre ele este vorba acum. Sondajele, cu toată stângăcia lor, au reușit să îndrepte atenția spre ideea generoasă de a descoperi în mentalul românilor adevăratele valori, personalități care îi reprezintă. Au descoperit figuri-simbol, oameni cu adevărat valoroși, care au făcut performanță de durată în istoria țării. S-au decantat personalități precum Carol I, în politică. Apoi Eminescu, Caragiale, Brâncuși, în cultura înaltă, sau Titulescu în diplomație. Din istorie a venit călare pe situație Ștefan cel Mare.
Opțiunile multora sunt elocvente pentru imaginea interioară a românilor de astăzi, din perspectivă istorică. Nu este totul pierdut după cum auzim pe la colțurile lumii actuale. Un recent sondaj național îl așază în topul preferințelor pe Domnul Eminescu. Din păcate, nu au fost amintiți savanți, care au dat direcție de cercetare în domeniile lor. Cine este interesat să știe despre performanța românească are la îndemână suficiente surse de confirmare. În acest joc al valorilor de orice fel, americanii l-au ales pe Ronald Reagan, englezii, pe Churchill, iar francezii, pe Charles de Gaulle. Fiecare cu argumentele lor. Cu istoria lor. Aceste sondaje periodice fac parte dintr-un joc cu risc, cu har, care spune multe. Și în primul rând ne facem să ne privim în oglindă. În lumina marilor români. Că avem valori. Trebuie să le cunoaștem pentru a fi mai siguri pe noi în această lume.
