Natura a transformat în peisaje cele mai oribile locuri!

0
142

Miracol sau demonstraţie de forţă, în Baia Mare?
Zilele trecute, pe minus 8 grade Celsius, am făcut un experiment: ne-am dus în cele mai oribile locuri din jurul Băii Mari, cele mai infecte şi mai insalubre.
Aveam o bănuială că Natura/Dumnezeu/Mama Gaia, oricum i-aţi zice, poate face minuni până şi acolo. Am plecat cu sufletul strâns, ne-am amintit lecţia esteticii urâtului, de la Baudelaire şi de la al nostru Bacovia citire şi am zis… hai să ve­dem cum poate arăta urâtul văzut altfel. Surpriză!
Prima oprire am fă­cut-o pe iazurile de steril din Sat Săsar/Bozânta. Prima observaţie: tristul Săsar era absolut superb, cu maluri pictate parcă. Până şi oribilul drum de pământ de după iazuri, dintre ele, era impresionant, din cauza îngheţului. Se petrecea mai ieri, dis-de-dimineaţă, drumul părea de sticlă, inclusiv noroiul era bocnă. Ur­căm pe cel de-al doilea iaz, cel cu păduricea şi lacul. O minunăţie, dar ţinta era să vedem de sus şi lacul cu cianuri al Romaltyn. Altă frumuseţe… sigur, păstrând proporţiile. Nu plecăm din zonă până nu intrăm între iazuri, unde ştim că se doseşte şi se ascunde restul de la staţia de epurare a Băii Mari. Rahatul, să ne scuzaţi. Îngheţat bocnă, cu totul în jur alb de la îngheţ. Pentru prima dată, o privelişte acceptabilă!

Părăsim zona, dar din centura Băii Mari intrăm spre Mocira, pe alt fir decât cel clasic, pentru a saluta din mers levigatul. Reamintim, este mustul ultraotrăvitor şi periculos rezultat de la gropile de gunoi, cea ecologizată şi cea nouă, el curge acolo dintotdeauna. La fiecare hop sau treaptă, unde apa cade, se formează o spumă ce nu prevesteşte nimic bun. Ieri, spuma era îngheţată şi părea un patinoar. Nu riscaţi, totuşi, să cădeţi cu nasul acolo. Cu un drum, am revăzut şi Craica, pârâul. La intrare în Mocira. Dezastruos, dar totuşi, de această dată malurile împănate şi împăunate cu cârpe păreau pictate de Van Gogh. Sau poate avem noi de mers la psihiatru… Am încercat să găsim ceva frumos şi la colonia de romi de la birourile Phoenix, cu scuze, dar n-am reuşit nicicum. Nici de urcam pe turn. Am continuat traseul spre Ferneziu, la fel ni­mic memorabil, aşa c-am revenit în alt loc de tristă amintire, cariera Băii Mari, pe ruta eternului ştrand al oraşului. Ştrandul? Cum îl ştiţi. Cariera? Tristă, părăsită, la baza ei s-a format un straniu patinoar, noi speram coloane îngheţate de la apa de pe versanţi. Nu e apă, nu-s „stalactite”, da? Totuşi ceva apă era, la ieşirea din cariera deloc curată am dat de o cascadă ce altfel scapă privirii, în perioada cu vegetaţie. Aproape îngheţată, venind din carieră. Probabil ar mai fi rămas locuri interesante de văzut. Strada Nucului să zicem, cu valea roşie, sau chiar Valea Roşie a Băiţei, îngheţate. Dar mai e timp, în plus, am reuşit să demonstrăm ce voiam, anume că Natura poate face minuni până şi din mizeria noastră.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.