”Tânăra centenară” ne-a purtat prin vremuri și prin istorii

0
198

Lecție de istorie în Gârdani!

Duminică, familia și autoritățile din Gârdani au sărbătorit prima centenară cunoscută a comunei, pe Gafia Andreicuţ, născută în 13 februarie 1924. Un motiv perfect pentru depănat povești și de cunoscut un destin. Cât despre cei ce se plâng acum cât de greu le este, ia ascultați aici…
”N-am făcut nici o zi de școală, o fo’ alte vremuri. La 6 ani, m-o dat să îngrijesc de prunc, oamenii să-și facă muncile câmpului. Apoi, m-o dat slujnică, până la 22 de ani când m-am căsătorit. Era foamete, nu mi-o dat de mâncare, abia stăteam pe picioare. O aflat, m-o luat notarășu-primaru de acolo, așa-i zicea atunci, m-o luat în spate și m-o dus de la familia aia. Mi-o dat de mâncare așa, să mă iertați, mi-o băgat în gură mâncare, că nu puteam nici mesteca. O chemat-o pă femeie și o certat-o, i-o făcut acte de trimăs în închisoare. Așa slabă cum eram, de abia vorbeam, i-am zis primarului să n-o trimată, că avea fătucă și om pă front, nu s-a alege nimic de copil. O lăsat-o în pace. Atunci greu o fo’. O venit și apele mari, să urneau malurile Someșului. De năcaz, m-am pus pă mal, să să urnească, să mă ducă. Am vrut io să să urnească ţărmurea cu mine. Am stat mult acolo, nimic. Pă când am plecat, s-o urnit! O avut grijă Dumnezău, numa’ el ştie cât am suferit de foame. Şi m-o îngrijit şi ia, trăiesc! Apoi o venit război. Da’ de care să vă zic, de primul sau de cela de pă urmă? Că am fo mică… Când o fo ungurii aci, n-o fo aşe răi. O dat fărină la femei, să avem ce mânca. Mama de 11 ori o născut, am rămas 10, pă toţi ne-o îmbrăcat şi ne-o hrănit, cum o putut. Tătuca o venit puşcat de pă front, din Primu’ Război. Apoi cu baronu’…ce să zic? (NR: baronul Blomberg, în urma căruia au rămas în sat castel şi proprietăţi). Mereau femeile după două lemne în pădure ori după ciuperci şi le fugărea el cu calu. Să nu intre nime’-n pădurea lui. Dădea cu biciuşca, ziceau oamenii. Am avut şi noi năcaz, că la alte inundaţii mai încolo îmi era omu plecat la muncă în Baie, la Combinat (Nr: aparent inundaţiile din 1970…). El blocat acolo, io cu trii copii şi cu ioşagu’. Am luat marhăle şi pruncii să plecăm la deal, s-o băgat apa în casă şi pă fereşti. O venit omu’, o scos molu’, da’ nu se mai închideau uşile şi ferestrele, era de lemn casa. Am adunat cu greu 1.000 de lei să ne facem altă casă. Am căpătat lemn de la oameni buni din Bârsău, ei ni le-o adus cu telegile. Ne-o mai trebuit două lemne să terminăm, greu ni le-o dat, cu ceartă cu pădurar şi brigadir. No, da’ nu v-am zis de război. Io eram slujnică în Dăneşti atunci. Femeia avea om pă front, i-o murit în Cheile Turzii, l-o puşcat nemţii. Da’ când o fo’ ruşii p’aci, ne-am ferit. Rusu o fo’ om periculos. Am stat ascunsă în podu căsii cu o soră, că eram fecioare şi rusu umbla după fete. Oamenii s-o dus pă după deal, cătă Bârsău, de frica lor. Nemţii erau în turla bisericii trăgeau cătă ruşi când o venit. Noi n-am apucat să merem la deal, ne-am ascuns pă vale, pă după o ţărmure. Bulbucea apa cum trăgeau gloanţele. Apoi ne-am dus acasă, la noi în pod. O venit rusu cu o funie să ia fân pentru cai. Şi găina o vrut-o a lua. O zis să nu stăm în şură, că se aprinde când se trage. La casa de păstă drum i s-o aprins şura şi o ars cu porci cu tăt. Io, de mă întrebi când mi-o fo’ bine, numa amu pot zice. Ca amu, când mă îngrijesc, îmi fac foc şi-mi dau mâncare, nu mi-o fo în veci. Ceauşescu ne-o dat un coc de pită de tărâţe, da ne-o luat pământu, animalele. Noi n-am vrut în Colectiv, nu am intrat. Ne-am cumpărat de tăte de la magazin din Bârsău. Acela şi-o bătut joc de popor. Da’ Regele cum? O fo’ mai bun? Şi-o făcut lui castele, case, poporul tăt sărac, unii şi-o vândut pământu de foame, apoi la anu’ n-o avut ce semăna, iar foame” – ne povesteşte, pe sărite, centenara Gârdaniului.
Primarul Nelu Dragoş a revenit la ea cu tort, cu flori, cu premiu. Într-un final a înţeles cine e, ”Notarăşu!”
Din familie cu 10 fraţi, Gafia Andreicuţ a avut la rându-i 4 copii, iar familia s-a perpetuat, acum are şi 7 nepoţi și 7 strănepoţi. Cât despre cei care se plâng de greu şi de necazuri, de cum se scumpeşte motorina şi cum tot cade Internetul, poate povestea de faţă ar avea ceva de spus despre începutul de secol XX aici, în Transilvania.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.