Alte viziuni • Patru sate mici, patru abordări. Inclusiv religioase. Dar cât potențial risipit!

Într-o zi ploioasă, urâtă, ce anunța oarecum finalul iernii, am decis să urcăm pe Culmea Prelucilor altfel, pe unde de obicei ne întorceam. De altfel, am găsit aici primul semn real, prima floare de primăvară, Primula vulgaris. Nu cu țintă, deși voiam să vedem schimbări. Le căutam. Am salutat satele Buteasa, Codru Butesii, Aspra și Întrerâuri. Să le luăm pulsul.
De această dată, amintim natura și râul doar în trecere, ca atuuri puțin sau deloc puse în valoare. Ne interesa satul în sine. Înainte de a intra în Buteasa însă, după ieșirea din Ciolt, prima dezamăgire. Depozit de gunoi pe marginea drumului. Ba dacă te uitai bine, și în câmp, în depărtări, mai era un asemenea depozit. Nefiresc și nefericit, câtă vreme oricum ai de plătit salubrizare, de ce te-ai mai deranja să-l duci aiurea? Se petrece într-un loc care deja promite. În peretele de calcar de vizavi sunt cuiburile unora din cele mai frumoase și mai impresionante păsări migratoare de la noi, prigoriile, albinarii. Cuiburi săpate, perfect aliniate, în stâncă, pot ajunge la 3 metri lungime! Poți vedea păsările acolo între iunie și august, apoi pleacă înapoi. Ceva mai încolo, în vârf de deal, pe loc de carieră, sunt fosile în pietre, dacă ai răbdare să cauți. Acela e loc de aruncat gunoi? Coborâm, urcăm, intrăm în Buteasa, cu 374 locuitori la recensământul din 2011. Un sat frumușel, ascuns și mutat odinioară, pe vremuri de restriște, exact din zona acelui gunoi, din deal! Au fugit mai la pădure, cu tot cu bisericuță. Cum care bisericuță? Cea mai tristă și mai chinuită biserică monument istoric din Maramureș. Am revenit cu gând ascuns la ea, cu speranța că s-a urnit peste iarnă și i s-a curmat chinul. Sătenii ne spun așa: “Noi am dat bani, am înțeles că vo’ 200.000 de lei o costat s-o repare, da’ o proptit-o doar. Ce-i drept, și noi am fost de vină că am tot investit în biserica nouă și am lăsat-o asta de izbeliște. Păcat de ea, da’ nu cred că se mai poate face ceva”. Nu, chiar nu se mai poate. Lângă ea, biserică nouă de zid, iar în centrul satului, două altare de vară de lemn, monumentale, cu lemnul cărora se putea reabilita liniștit vechea biserică istorică…

Ieșim din Buteasa, coborâm la râu, la cătunul Buteasa Râu, unde se construiește bisericuță… Apoi urcăm pe Culmea Prelucilor, la Codru Butesii. Ne-a plăcut satul dintotdeauna, are ceva special nedefinit. E de acolo, dar parcă e diferit. Case mari, mașini multe în curți, o școală reabilitată recent, aproape gata, iar vizavi… două biserici în aceeași curte. Una nouă, una veche. Deci se poate… Satul are 230-250 de locuitori, sursele se contrazic, citând același recensământ. Am traversat spre acest loc o porțiune de poieni ale Defileului Lăpușului, una din cele două traversări ale râului din defileu, cu acces auto. Evident, plin de case de vacanță, de oameni mari. Sus în deal, nu. Aici deja se îm­păr­tășește atitudinea prelucanilor, greu acceptă “străini” cu case de vacanță, îi deranjează. Sunt învățați cu liniștea și cumva e de înțeles. Continuăm drumul, pe asfalt perfect și ajungem la intersecția celebră, cea cu ambuscada făcută de armata germană în iarna lui 1944 trupelor ruse ce înaintau. A fost cimitir de soldați ruși, iar Primăria Șomcuta Mare și-a făcut datoria istorică de a marca locul. Așa cum Rusia NU și-a făcut-o marcând locul miilor de morți români la Cotul Donului și nici al celor împuținați de foame în Siberia și-n lagăre de prizonieri. Dar e respect din partea noastră și-l salutăm. Intrăm spre Aspra, care aparține deja comunei Vima Mică.

Aspra e un sătuc-cătun din topul național al celor mai mici așezări. Are 43 de locuitori, conform recensământului. E superb satul, tocmai a primit asfalt, chiar dacă e ușor fușerit, caricatural parcă. E o premieră pentru sat, au asfalt până la biserică, până la școală. Care biserică? Bună întrebarea… sătucul cu 43 de locuitori are trei biserici! Una la intrare, de lemn, catolică, iar în centru are două biserici, una veche istorică și una nouă. Frumoase și îngrijite. Se construiește peste tot, sunt case noi și de vacanță, aparent aici sunt mai bine primiți “străinașii”, vorba cicârlăuanilor. Răstigniri pictate, bisericuțe primenite. Mai mare dragul.

Dar continuăm drumul, ignorăm Prelucile care ni-s oricum dragi și părăsim asfaltul, ieșim spre Întrerâuri. Aparține comunei Coaș. Intrăm pe drumuri ce amintesc oarecum de cele de odinioară, când sătenii își târau mașinile prin nămoluri inimaginabile. Cu 20 de ani în urmă, am ajuns la Întrerâuri cu tractor cu remorcă cu 2 roți, ca o șaretă, iar roțile erau în nămoluri până la jumătate. Nu mai e cazul, se circulă cu mașini mici. Satul Întrerâuri are 66 de locuitori, zice recensământul. Interesant, el e rupt în patru, cumva. Satul-sat e sus, pe Preluci, clasic, îm­prăștiat, cu bisericuță în deal, cu animale libere, cel mult cu un gard electric ici-colo. Îl vezi, îl admiri, apoi cobori spre Coaș, unde mai dai de câteva case, le treci prin curți efectiv. Apoi dai de cartier de case de vacanțe jos, la râul Cavnic, cel prins în propriul defileu impresionant, chiar dacă foarte scurt. Apoi urci la deal, cobori în Valea Slav și dai… de alt cartier de case de vacanță, pe care lumea îl crede a aparține de Întrerâuri deși nu e de-acolo.

Am vrut să subliniem ceva, numărând biserici de sate/cătune? Nu, nu prea. Cel mult un dezechilibru, o diferență de abordare. Pe undeva de înțeles, deși în sate cu biserici noi am văzut școli închise, cămine culturale nefolosite și lipsa unui magazin sătesc. Poate aici am face o aluzie, nu altundeva. Dar să încheiem în ton pozitiv: în doar câteva ore am văzut patru sate frumoase, cu bune și cu rele, de-o parte și de alta a Defileului Lăpușului – o raritate națională și o rezervație impresionantă. Mai mult, am urcat pe superba Culme a Prelucilor, pe asfalt, apoi am traversat alt defileu, al Cavnicului. Am văzut în drumul nostru, nu ca odinioară, dar oricum pe bune, animale libere, de la porc la cal. Am văzut șuri acoperite cu paie. Una, două. Bisericuțe frumoase, specific interesant al caselor vechi, cu elemente de Chioar, dar și de Lăpuș. Dacă cineva ar vrea să vadă potențialul uriaș, locul ar trebui conservat ca atare, dat oamenilor locului tot sprijinul să trăiască acolo nederanjați, nici măcar de turiști!