Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în colaborare cu drd. ec. Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, vă invită în 20 martie, între orele 10-14:30, să participați online sau în sală (la CCI MM), Baia Mare, B-dul Unirii nr. 16, la primul seminar de fiscalitate din acest an.
Tematica seminarului:
• Noutăți fiscale aplicabile de la 01.01.2024
• Situația impozitării microîntreprinderilor. Societăți legate. Procedura modificării vectorului fiscal. Situație HORECA.
• Închiderea exercițiului financiar 2023. Recapitulație privind impozitul pe profit. Reduceri ale impozitului pe profit. Ordinea în care se aplică reducerile succesive (profit reinvestit, sponsorizări, creșteri capitaluri proprii).
• Modificări ale impozitului pe profit aplicabile de la 01.01.2024.
• Modificări punctuale de nuanță privind cotele de TVA aplicabile în anul 2024 (alimente cu zahăr adăugat, băuturi nealcoolice dulci).
• Recapitulație în domeniul TVA: locul prestării de servicii și alte aspecte.
• Noutăți punctuale privind impozitul pe venitul din salarii, asigurări sociale obligatorii pentru domeniul construcțiilor, programe de calculator, agricultură și industria alimentară.
• Recapitulație privind impozitul datorat de nerezidenți în România.
Înscrierile se fac în baza talonului de participare, care poate fi accesat pe site-ul CCI MM, Secțiunea Servicii / Seminarii-Webinarii / Seminar de fiscalitate cu Adrian Bența 20 martie.
Taxă de înscriere: 350 lei + TVA (online / în sală).
Informații suplimentare: Oana Bran, tel. 0733674898, e-mail: expo@ccimm.ro.