Fiecare cu America lui

0
84

Alegerile din America m-au pus pe gânduri! Multă zarvă, dar și îngrijorare. Prima dată am auzit de America, în fragedă pruncie, de la o țărancă frumoasă din Budești, bună prietenă cu mama. Stătea dincolo de râul Cosău, într-o gospodărie bine întemeiată. I se spunea în sat americanca. Atâta curiozitate am avut ca să pun întrebări pentru a afla de ce i se spune așa. Americanca din Budești! Am aflat că tatăl ei a făcut parte din marea emigrație ardeleană care a trecut Oceanul. A lucrat acolo, a adunat bani și a ridicat gospodăria în stil maramureșean. L-am cunoscut pe om. S-au legat de el amintirile și banii. Încolo, omul a venit acasă așa cum a plecat. Apoi, fiecare cu lumea lui. Un alt eveniment la care am tresărit în legătură cu America a fost asasinarea președintelui Kennedy. Venise unchiul Ion, din Oraș, cu vestea. Cu detalii și păreri.
După poveste, mama s-a dus la cooperativă și a cumpărat un radio cu baterii. Că nu aveam curent electric în sat. Să ascultăm și noi știrile de la radio nu să le auzim de la oameni. În manualul de școală primară era o poezie a Mariei Banuș, „Ție-ți vorbesc, Americă!”, pe care o recita vărul meu Gheorghe Pop, ajuns crescător de oi la Seini. Apoi, când eram la stână pe Izvoare, mă speriam când auzeam avioanele trecând peste păduri. Cei bătrâni spuneau că sunt avioane americane care merg în Vietnam. Evident, că nu era adevărat. Apoi, America a devenit subiect de studiu prin școlile prin care am trecut. Am început să mă luminez și eu prin lectura cărților. Primul scriitor american de care m-am atașat, și acolo am rămas, a fost Ernst Hemingway. Nu uit fascinația filmelor americane care mi-au creat o lume de neuitat. Unii actori mi i-am făcut parteneri ai existenței.
Apoi aselenizarea lui Armstrong cu ai lui. Primul american pe care l-am cunoscut mai bine a fost americanca Gail Kligman, care a făcut o cercetare etnografică la Ieud, după care a scris cartea „Nunta mortului”. Cu una, cu alta, pentru mine America avea mirajul depărtării. Și un fel de admirație pentru un loc tentant, unde nu voi ajunge niciodată. Dar nu-i cum vrea omul, ci cum vrea Domnul! Când desfăcam porumb în șura din Desești, și ascultam povestea asasinării președintelui american J.F. Kennedy, nu credeam nici în vis că voi ajunge să stau în fața Casei Albe, sau că mă voi plimba prin New York. Și să spun că este un oraș creat împotriva lui Dumnezeu. Cu Marco, Viorica, Ioana și Horațiu, am ajuns și eu în depărtarea închipuită. Eram prea trecut prin viață să am șocul american. Mai citisem cărți, am mai ascultat povești americane fără exagerări, așa că am adoptat o atitudine temperat-continentală a emoției.
Aveam convingerea că America este o mare putere. Că americanii au fost așteptați să vină în România după război. Dar au venit sovieticii și au făcut ce au știut să facă. Pe alocuri, nici astăzi nu ne-am revenit. Despre americani se vorbea mai relaxat, și cu bune și cu mai puțin bune, pe când Răsăritul ne-a adus triumfalismul, sentimentul acela găunos, exagerat și dăunător. Adică să facem din țânțar armăsar. Ni s-au cam răsucit percepțiile. Americanii se priveau mai echilibrat. Așa am constatat eu. Dar fiecare are America lui. De pildă, universitarul de la Harvard, Joseph S. Nye, fost vice-secretar al Apărării SUA, privește cu luciditate campania electorală americană. Scrie domnul Nye: „În vreme ce majoritatea americanilor sunt de părere că SUA se află în declin, Donald Trump susține că poate reda Americii măreția. Dar premisa lui Trump e pur și simplu greșită, iar remediile pe care le propune reprezintă cea mai mare amenințare pentru America.”
Doar că americanii au o lungă istorie a îngrijorărilor cu privire la propriul declin. De multe ori în istoria lor, ideea de declin atinge un punct nevralgic, teren fertil pentru conflictele politice dintre partide. S-au convins singuri oamenii politici americani că infatuarea puterii, ori subestimarea ei sunt deo­potrivă perdante. Astăzi, ascensiunea Chinei este pusă, adesea, pe declinul american. Dar domnul Nye este de părere că americanii ar trebui să se teamă mai mult de ascensiunea naționalismului populist autohton, decât de ridicarea Chinei. Spune analistul că dacă Trump câștigă președinția în noiembrie, anul acesta ar putea deveni un punct de cotitură pentru puterea americană. Și, de data aceasta, sentimentul declinului ar putea fi, pentru prima oară, întemeiat.
Da, fiecare cu America lui. De unde am pornit și unde am ajuns! Pentru mine, sunt învățături de viață despre America. Așa nu pot să uit când Marco, nepotul meu, m-a luat de mână și m-a dus pe o stradă învecinată, în orașul american în care locuiește. Mi-a arătat un domeniu înconjurat de un gard de verdeață. Printr-o poartă se vedea o clădire în stil american. „Aici locuiește președintele Biden”, mi-a spus. Așa am cunoscut și eu America! Pe sărite! Dar nici la ea acasă, în fața turnului lui Trump nu am uitat-o pe țăranca frumoasă din Budești, care era prietenă cu mama. Și am rămas la părerea că fiecare are America lui. Eu, pozele și amintirile!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.