Cuvinte pentru ultimul cântec

0
521

Ce o fi moartea pentru un om care și-a dăruit viața muzicii? Întrebarea m-a răscolit la aflarea săvârșirii din viață a profesorului, dirijorului, muzicologului IOAN SĂCĂLEAN, un om al Cetății culturale numită Maramureș. Și nu în ultimul rând prietenul sfătos și fericit de sentimente înalte. Mi-a fost un far discret pentru luminarea multor celebre opere muzicale, că de asta are nevoie un ascultător. Așa spun că a fost și un delicat și priceput pedagog în deslușirea sensurilor fastuoasei muzici. De pildă, mi-a spus că atunci când îl ascultă pe Bach, este precum ar trage perdeaua groasă dintre cer și pământ peste ce se întâmplă Dincolo. Te vezi purtat într-un ceas înalt al fericirii de dincolo de moarte, când sufletul dobândește încoronarea vieții eterne. Și ne aminteam de cuvintele poetului Ioan Alexandru.
Cât a stat aici pe pământ, consacratul profesor întru Muzică a fost numai cântec, în ciuda durerilor lumii prin care am trecut. În fondul adânc al sufletului său, care se întorcea tot timpul la rânduiala bucuriei, aducea vieții fructe miraculoase, parcă din pomul veșniciei, din grădina raiului de la Hideaga, adresa cosmică din ultima parte a vieții lui. Am ascultat acolo vocile unor personalități care, în casa lui Ion și a Ioanei, au răspândit bucurie și smerenie cu suverana majestate a marilor sărbători de spirit. Cum a fost nobila prezență la Hideaga a eruditului Alecu Paleologu, care a venit aici de la Rohia, unde s-a inițiat uluitoarea aventură a operei lui Nicolae Steinhardt, prietenul lui din vremea tinereții. Au fost extrem de apropiați, a fost cel mai bun prieten al lui, declara Conu Alecu, în căsuța lui Ion de la Hideaga.
Asemenea fapte de aleasă cultură au fost inițiate de profesorul Săcălean întru binele Maramureșului. A fost convins că energia spiritului înțelepțește locul, se relevă chipul străbătut de spirit. Ion Săcălean, când ducea la bun sfârșit o faptă culturală, avea odihna împăcării ca o celebrare a vieții care nu poate fi dezbinată de moarte. Am și acum în față bucuria obrazului cu aura înseninării, fapta unică a dirijorului care săvârșește liturghia restauratoare a cântecului. Nu vom uita măreția spiritului dăruit Coralei Prietenii muzicii și exercițiul jubilației profunde a Corului de la Hideaga. A simțit îndemnul drumului de țară prin care vorbește sufletul armonios. Descifram renunțarea la albia duratei, care face din amăgirea omului pământean.
Dar ne prindea bine optimismul glazurat cu prietenia folositoare a profesorului. Nu uita să ne amintească de adorația pentru profesorii de la Conservatorul clujean. Apoi, ca om al Cetă­ții, a făcut lucruri minunate pentru cultură. Munca luminoasă și muzicală i-au clădit o demnitate profesională care nu se va uita repede. Era bun cunoscător al spiritualității românești, socotind că este urzită în istorie, în simbolurile arhaice. Avea atitudini fundamentale față de valorile naționale. L-am asociat, în tăcerea mea, cu două repere de veghe pentru poporul român: Păstorul și Meșterul, care s-au întrupat în virtutea faptelor lui. Prețuia cuvântul, precum muzica. În anii din urmă, am fost invitat la Cenaclul Adrian Păunescu de la Hideaga. Ultima întâlnire a avut loc în noiembrie, anul trecut. Era mândru că ne avea alături.
Toamna trecută a venit la Sărbătoarea poeziei de la Desești. Ne-a unit sufletul profund românesc. El era un dăruitor de valori de neuitat. Ne-a părăsit la 85 de ani. De acum îmi va fi aproape strofa populară, dragă și lui Lucian Blaga: “În grădina lui Ion/ Toate păsările dorm/ Numai una n-are somn/ Cată să se facă om.” Că Om a fost toată viața. Faptele lui nu aveau pseudonime, ci doar simboluri care celebrau viața, creația, dar mai ales minunea astrală care este muzica. Și măreția sufletului numită prietenie. Curaj, doamna doctor Ioana, la această cumpănă de viață! Curaj întregii familii!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.