Se reface pasajul de cale ferată unde șoferii își strică mașinile

0
139

Semnalul de alarmă tras de autoritatea locală băimăreană, săptămâna trecută, cu privire la problema trecerii de cale ferată de pe varianta ocolitoare orașului, a avut efect. Primele lucrări de reabilitare a zonei au și început. Altele mai ample urmează în curând, sunt promisiunile celor de la centru.
„După două zile de când am cerut public să se remedieze trecerea peste calea ferată de pe centura ocolitoare a municipiului Baia Mare, s-au efectuat primele reparații! Zilele trecute am pomenit intenționat de CNAIR și de reprezentantul pe care Baia Mare îl are în conducere, adică pe Felician Cerneștean, în contextul problemelor de la trecerile peste calea ferată, mai ales prima, dinspre bulevardul Independenței/DN 1C spre Clubul Văcarilor. Chiar dacă trecerea cu calea ferată aparține de CFR Infrastructură, care ar trebui să schimbe aceste dale, mesajul pe care l-am dat a fost foarte repede recepționat de către domnul Cerneștean. Domnia sa a impulsionat realizarea primelor mici reparații cu plombe turnate la rece. Avem promisiunea că în aprilie se va interveni cu lucrări mai ample. El mi-a transmis că s-au făcut demersurile către CFR Infrastructură pentru a interveni cu celeritate pentru remedierea situației. Îi mulțumesc pentru implicare. Împreună dovedim că se poate, prin colaborare și implicare! Dacă doar prin mesaje dure, considerate de unii ca fiind populiste, putem rezolva, apoi așa facem. Important este ca în final să rezolvăm problemele semnalate de cetățeni! Sper să avem parte de aceeași promptitudine și sprijin și în problemele mai serioase, în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii rutiere din Baia Mare” – a spus Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.