Asociația Presei Străine – în casă nouă

0
46

Corespondență specială din Italia
Graiul Maramureșului – în Palazzo Grazioli
450 de jurnaliști corespondenți în Italia, provenind din peste 50 de țări din întreaga lume, alcătuiesc Asociația Presei Străine în Italia (Ass. della Stampa Estera in Italia). Asociația are o activitate de 113 ani, iar începutul de săptămână a fost marcat de o bucurie binemeritată. A fost inaugurat, în inima Romei antice, la doar 100 de metri de Columna lui Traian, noul sediu al Asociației!
Nu oriunde, ci în Piazza Venezia, în Palazzo Grazioli, etajul nobil. O clădire monument istoric din perioada anilor 1600, aparținând și acum familiei Grazioli și care a fost și reședința romană și biroul privat al fostului Premier italian, Silvio Berlusconi, până la dispariția acestuia, anul trecut.
La deschiderea oficială și tăierea panglicii inaugurale a noului sediu-redacție al ziariștilor străini, am avut onoarea să-l avem printre noi pe președintele Italiei, Sergio Mattarella, pe ministrul de Externe, Antonio Tajani, pe ministrul Adolfo Urso și alte autorități italiene și sponsori importanți.
Ziarul “Graiul Maramureșului” este prezent aici din anul 2000, și este la loc de cinste în “evantai”- simbolul asociației noastre de 113 ani! Ce să ne urăm, în casă nouă? Viață lungă, corespondențe multe, ziaristică de calitate și AD MAIORA SEMPER!
Julia-Sandra VÎRSTA
Roma, 19 martie, 2024

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.