Apărarea țării

0
62

Se discută cu prudență, adesea în contradictoriu, despre situația actuală a României în contextul războiului din vecini. Este un subiect vital, asta o înțelege orice român care trăiește sentimentul istoric al destinului țării noastre. Că în vremuri tulburi istoria este un sfetnic bun. Noi suntem sub umbrela NATO, ceea ce ne-ar da un fel de siguranță în fața prea deselor aluzii pe față venite dinspre Răsărit. Dar veștile venite de pe front, din Ucraina, au dus la o schimbare de atitudine a Occidentului față de război. Și America, în vârtejul campaniei electorale, este extrem de oscilantă față de situația din Ucraina. Optimismul de la început a devenit pus în încurcătură. Dar eu mă gândesc la noi, la soarta țării noastre. Când avem un conflict în apropiere nu mi se pare alarmist să te preocupe apărarea țării. La noi, generalul Vlad Gheorghiță a avertizat că suntem precar pregătiți pentru, Doamne, ferește!, un atac. Generalul a fost contrazis de vârfuri ale politicii actuale, un șef de partid și un președinte de țară. Ei ne spuneau că putem dormi liniștiți, deoarece suntem apărați de NATO.
Ca un cetățean cu armata făcută, îmi îngădui să am emoții cu o asemenea variantă. Războiul este un moment al adevărului. Profesorul C. Toader, cu care colaborez în idei, ne spune că starea de ignorare a realității poate ascunde mari surprize. Și mi-a adus aminte de anul 1916. Atunci, România nu era pregătită pentru marea confruntare. Am intrat în război cu o armată foarte slab echipată. Atunci s-a văzut cât de mult a fost neglijată Armata. Fondurile au fost delapidate, investițiile s-au dovedit tardive. Erau mulți generali făcuți la apelul de seară, puși în funcții pe alte criterii. Am suficiente pilde din literatură, dar și din istoria scrisă, cu răspunderea unor conducători față de țară. Ei comandau o armată cu puțini ofițeri de carieră, cu puține mitraliere și tunuri, nivelul de instrucție al ostașilor fiind îndoielnic. Armata de țărani și învățători a fost pusă să înfrunte un dușman cu efective mult superioare, dotat cu armament performant la vremea aceea, mai ales cu artilerie.
De unde a venit salvarea? Cei care cunosc istorie au citit despre evitarea catastrofei. Au apărut din rândul oștirii generali care au fost pricepuți, hotărâți, cu spirit de sacrificiu. Ne mai aducem aminte de generalul Dragalina? De generalul Eremia Grigorescu? Un erou din Războiul de Independență, s-a oferit voluntar la 68 de ani să participe la Războiul Reîntregirii, căzând eroic pe câmpul de luptă. Spune profesorul Toader că forța morală dată de patriotism a salvat atunci țara, patriotism cultivat sistematic prin școala lui Spiru Haret. Mari intelectuali ai vremii s-au aflat în primele rânduri. Femeile, în frunte cu Regina Maria, au dat o pildă exemplară de patriotism. Ne mai aducem aminte de eroina de la Jiu? Adică de Ecaterina Teodoroiu. În vremuri tulburi istoria este o bună învățătoare.
Da, știu, o să-mi spuneți că vremurile s-au schimbat. Că altfel se duce războiul în vremurile noastre. Apărarea țării se bazează pe procurarea de arme scumpe, moderne, dar ignorarea forței morale, pregătirea populației și a militarilor pentru război, reprezintă o greșeală, forța morală este o prețioasă armă. În trecut, datoria de oștean era o onoare, astăzi, în epoca tabletei, ea a ajuns să fie un abuz al statului. Am văzut și eu un sondaj privind serviciul militar obligatoriu. Replici dure din partea tinerilor. Cu asemenea mentalitate este greu să aperi țara. Cum să nu dispară patriotismul, când istoria, o disciplină a identității naționale, de o vreme încoace, este un amestec de viață cotidiană, relații internaționale și organizare juridică. Spunea profesorul că la școală se învață istoria românilor fără români. Mulți miniștri ai educației au eradicat educația patriotică și istoria națională din școală. Șeful Armatei, când spune adevărul, vin politicienii și-l amenință cu schimbarea.
Ce-i de făcut? Sperăm ca temerile noastre să fie zadarnice. Dar dacă nu vor fi? Citim Constituția României și ne apărăm cu textul: “Cetățenii au dreptul și obligația să apere România”. Doamna ministru ar putea lăsa moștenire urmașilor ei un gest necesar. Revizuirea programelor și manualelor de istorie. Ar fi un pas important pentru refacerea forței morale. Apărarea țării se face și cu sufletul. Cu credința în cauza țării. Sună straniu într-o lume fără granițe, cu crize și războaie, cu alte orizonturi pentru tineri. Și, atunci, cine ne apără? Dar dacă avem noi oaste de rezervă și eu nu știu?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.