Despre împletirea vremurilor în Maramureș

0
119

Cărți luminoase despre Maramureș nu sunt prea multe, iar cele de referință sunt puține. În schimb, albumele cu oamenii locului și peisaje, cu obiceiuri stau pe polița de sus a bibliotecilor din țară și din alte țări. Da, Maramureșul fascinează! Celebru rămâne albumul japonezului Miya Kosei, cu care am petrecut un Crăciun de neuitat la Desești. Doresc a spune că străinii care aveau de gând să scrie despre Maramureș stăteau mai multă vreme aici, pentru a dobândi meșteșugul împletirii vremurilor în istoria acestui Ținut Istoric. Unii cercetători, români și străini, au elaborat studii de sociologie, etnografie sau folclor. Care au dezlegat multe din înțelesurile acestor domenii.
Unii au formulat viziuni cosmice, fără a plăti tribut exagerării. De pildă, savantul japonez Minoru Nambara, specialist în istoria civilizației, scria că „Maramureșul este satul primordial”. Apoi deslușește la fața locului constatarea: „Țăranii Maramureșului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din Cer în Maramureș. În alte țări, simți că au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment.” Poetul francez, Gerard Bayo, îmi spunea într-un interviu luat în pridvorul casei mele părintești că „Maramureșul este un adevărat regat de nobili. Rădăcinile simbolice aici sunt de dincolo de memoria omului și sunt imanente.”
Ca să pot intra în atmosfera cărții confratelui meu, reporterul de curaj cotidian, Alexandru Ruja, am simțit nevoia să aduc în atenția cititorilor situația cercetării Maramureșului, de către specialiști care au conturat spiritul și energia acestui teritoriu voievodal. De la savantul Mihai Pop, cu rădăcini maramureșene profunde, la poetul și eseistul Ioan Alexandru. Că autorul nostru abordează în carte și acest univers întemeietor, care a stat la temelia evocării unor așezări maramureșene. Coloana vertebrală a acestei minunate cărți este farmecul, intuiția și argumentul cu care autorul împletește vremurile care au zidit Maramureșul.
Culegerea de reportaje, cu un titlu sugestiv „Înapoi, acasă” (Editura Eurotip, 2024), este rodul peregrinărilor reporterului Alexandru Ruja prin „fabulosul Maramureș, cu multe secrete care trebuie scoase la suprafață.” Faptul că autorul a ajuns la concluzii desprinse din cercetările unor personalități, evocate de mine mai sus, dă cărții o sobrietate aparte. Este tocmai viziunea îngemănată dintre subiectul de reportaj întâlnit pe teren și fondul principal de idei, care susține civilizația Maramureșului. Care trebuie descoperită, înțeleasă și interpretată de fiecare generație. Este unul dintre tâlcurile și reușitele acestor reportaje.
Textele de la începutul cărții au obsesia munților. Pe granița cu Ucraina, autorul se întâlnește cu Muma Pădurii, cu bunkere de rachete sovietice, pe o urmă de urs, dar cu oameni buni. Aici, la frontieră, timpul trece diferit, problemele sunt altele. Ajuns la Izvorul Albastru al Izei, deșiră ghemul de legende pentru a ajunge la realitatea, uneori tristă. Este atent la fenomenul tradiției în context modern. Argumentul este oferit de Ștefan Hotico, nepot al legendarului Gavrilă Hotico Herenta. Ștefan este meșter în lemn din Ieud, lustruit în pricepere printre elvețieni, nemți, spanioli, ori francezi. Aflu despre calfele călătoare care vin din perioada medievală, pe când comunită­țile erau organizate în bresle.
Încă din 2004 poposesc la Sibiu și fac legătura cu marile centre meșteșugărești. Harul de căutător al reporterului, al unor locuri aproape neumblate ne oferă atipice margini de județ. La Jugăstreni, la limita cu Sălajul, ori Lomaș, codru mândru la margine de Oaș, Lunca la Tisa, vecină cu Lunca Rahiv, ori alte așezări mici, cu rostul lor în geografia județului. În acest sens, autorul este extrem de migălos cu realitatea. Ne spune și numărul de locuitori din cătunele pe unde a umblat. Pe Culmea Prelucilor află locul unde s-au ascuns fugari moți, ruși și turci. Destinul lor, în vremuri zbuciumate, au dat naștere multor povești, pe care Alexandru Ruja le pune pe portativul cărții lui. Și care dau farmec textului și unda de crezământ a întâmplărilor evocate.
Adică, sunt povești adevărate, așchii de istorie adunate între coperți. Autorul are un ochi format pentru descoperirea unor nereguli aflate în drumețiile lui profesionale. Le scrie cu intenția de a se îndrepta. Și aceste aspecte fac parte din istoria recentă a locurilor. Cum este situația a zeci de școli părăsite din Maramureș. Autorul reacționează profesionist la conflictul ruso-ucrainean, mai ales că Maramureșul este afectat direct. După începerea războiului, a stat zile întregi pe graniță și a constatat ce suflet mare au maramureșenii. Cartea consemnează aceste răbufniri ale răului care lasă în urmă ruine, moarte, pribegii obligatorii și alte dezastre sufletești.
Apoi citesc o temă de mare actualitate, căreia instituții specializate nu-i acordă atenția cuvenită. Este vorba de brutala metamorfoză a satului maramureșean. Scrie autorul: „Sunt sate în Maramureș aproape goale. Cu o mână de bătrâni, incapabili de agricultură. Terenurile nelucrate, pe alocuri nici măcar cosite. Livezi de cireși părăsite, gen Coroieni, când ți-ai putea lua chirie în Cluj cu cireșele de acolo.” Sub această siglă a conceptului de schimbare stau, și în Maramureș, fenomene care își cer dreptul de locui la noi, deși vin din altă parte. Adică, confruntarea tradiției cu șocurile globaliste lasă urme.
Alexandru Ruja pune în ecuație publicistică, de calitate, transformări prelinse pe sub ochii noștri în sincopa socială, culturală și chiar istorică în ultimele trei decenii. Este o dimensiune de rezistență a cărții. Subiectul se pretează pentru elaborări doctorale, deoarece este una dintre fracturile în regim de urgență și în destinul Maramureșului. Confratele Alexandru Ruja a avut intuiția de a aborda, cu mijloacele publicisticii, acest subiect. Este momentul să spun că autorul practică cu dibăcie patriotismul limbii. Adică dorința de a da limbii române plasticitatea de care este capabilă. Un fapt de lăudat, mai ales astăzi, când mulți vorbesc și scriu pe sărite în propria lor limbă. Elaborează texte scurte, concise, mustind de informații noi.
Sunt și multe idei interesante, culese în timpul documentării. Mărturisiri de la martorii evenimentelor, ori descifrate din hrisoave. Am remarcat că autorul este preocupat de semnificația simbolurilor și de fascinația legendelor. De mersul lumii de astăzi, care deșurubează multe mecanisme din alcătuirea mai veche a Maramureșului. O carte în care m-am regăsit cu întâmplări și sentimente. Da, cu sinele meu, adăpostit în copilărie. Nu uit a spune că fotografiile care însoțesc reportajele sunt grăitoare, martore ale acestei aventuri intelectuale, care pune cunună valorică genului. Că mulți cred că vremea reportajului a trecut.
Iată, sunt argumente care contrazic aceste afirmații. Spun pe proprie răspundere că Alexandru Ruja este un reporter remarcabil, cu virtuți personale evidente. Apărute în ziarul „Graiul Maramureșului,” reportajele aveau destinul firesc al cotidianului, dar adunate în această carte au virtutea duratei. Aceasta este vocația cărții, care, se vede, nu își pierde menirea de a fi tezaur al memoriei faptelor, întâmplărilor. Așa este și împletirea vremurilor din carte. Întoarcerea acasă este un vector de meditație și conștiință. Vorba poetului, carte frumoasă cinste cui te-a scris și te-a tipărit!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.