Ce ne-am face noi fără povești, fără legende? Mai ales azi, când satele maramureșene nu mai au parfumul de odinioară, adio șirul de case de lemn cu porți, cu fum ce iese de la fiecare casă prin pod, unde era atârnată slana. Acum avem case roz, centrale termice performante, porți de inox. Rămânem cu povești, pe care din păcate nu prea le știm folosi.
Începem cu biserica de sub acumularea Firiza. Sub lac a fost sat, cică ar fi biserica în picioare. Imposibil de demonstrat, nu? Dar întrebăm localnici, găsim unul cu rude ce-au locuit acolo, altul chiar a stat, dar s-a mutat la trei anișori. “Ceva construcții au rămas, am înțeles. Firiza de Jos îi zicea locului. O luat fiecare ce-o putut, ce le-o trebuit din fostele case, s-au mutat aici, le-o deschis altă uliță. La borcut, știți unde-i, era câmp, acolo se ținea joc al satului, veneau toți firizenii la Câmpu Borcutului, așa-i zicea, acum e sub apă. Da’ de biserică nu știe nimeni dacă o fost și dacă o rămas acolo”, ne spune Dan Hoban, localnic.
Lacul Albastru băisprian e fără fund. Un fost inginer miner, acum în primărie, ne explică tehnic că nu are cum, s-a format dintr-o galerie surpată. Surparea în sine a închis accesul spre alte galerii, fie ele inundate. Dar sună bine, la fel cum fără fund ar fi și lacul Vinderel, de la Repedea, din munții Maramureșului, ba în el locuiește și un dragon. E lac glaciar, mai că ne e milă de săracul dragon, atâta că dincolo, în China (doar n-are fund, nu?) poate e mai cald și nu-i îngheață flama.
Nu uităm de diamantele de la Bocicoi, care chiar au existat. Nu erau ele diamante – diamante, ci un cristal de cuarț gros și limpede, cu care se împăunau nobilii zonei. Diamant fals de Maramureș, cum ar veni. Întrebăm de el, vrem să mergem la el. Edilul comunei Bocicoiu Mare ne spune că la următoarea vizită ne dă un localnic să ne ducă, dar vom fi dezamăgiți, locul e sigilat, s-a turnat o placă de beton „ca să nu mai umble oamenii”.
Salutăm cu un drum și tunelurile de sub Baia Mare, un adevărat păienjeniș de tuneluri cică. Doar că nu sunt reale. În zona minieră da, unde au mers pe filoane, are logică să ai galerie din Dealul Crucii ce ar putea întâlni galerie din Baia Mare, de pe Ciocanului sau mai departe. Galerie din Baia Borșa spre Vaser? Da, este. Din Băiuț spre Poiana Botizii? La fel. Pe sub Baia Mare nu, dar nu poți exclude ca așa ceva să poți găsi la Coștiui, unde s-a exploatat sare în acea căldare unde e așezată localitatea. Acolo există șanse ca o hartă veche să te surprindă cu galerii pe sub sat, deși exploatarea sării se făcea în săli cu formă de clopot.
Evreii ce au botezat vinul pe Gutâi. Povestea e superbă, cică evreii au cumpărat și dus cu butoaie vin de la Cicârlău peste Gutâi, unde era staționată armata imperială austro-ungară. La izvor, pe Gutâi, au oprit și au completat cu câteva găleți de apă, doar nu era bancul degeaba. Cum care banc? Cel cu evreul comerciant pe patul de moarte, ce cheamă familia să le predea boldul și le spune: Nu uita, fiule, că vinul se poate face și din struguri! În povestea noastră, au fost văzuți de călăreți ostași, care au raportat și armata n-am mai cumpărat niciodată vin/șpriț gata făcut de la Cicârlău.
Nu trec păsările peste iazul cu cianuri de la Bozânta! Am fost, am văzut, ba trec. Poate la început, când se pompa. Acum, cu atâta diluare, evaporare, scurgere, infiltrații, mai trece câte o pasăre inconștientă. E drept, nu cuibăresc, ca vizavi, pe iazurile de la Sat Săsar, dar nici nu cad în picaj.
Al treilea pod „nou” peste Someș, în Maramureș, e prezent, el există. Ba și al patrulea. Se tot vorbește electoral de un pod la Fărcașa, dar el există, cu banda transportoare de pietriș, și încă demult, e la Tămaia. Ba mai există unul, similar, la Bârgău, tot cu bandă transportoare.
Cerbii lopătari din Maramureș sunt istorie, la propriu și la figurat, la mișto sau la modul serios. Cică grofii, odinioară, de dragul vânătorii, ar fi adus lopătari la Asuaj (Bornemisza) sau la pădurea din Fersig, probabil vreun Teleki. Or fi fost, nu-s. Mai recent, la Asuaj ar fi fost aduși lopătari, dar au fost atacați, în țarcul lor, de șacalii ce par să se impună deja în pădurile noastre. 
La fel de simpatică e și legenda dispariției castorilor din Maramureșul istoric, cică au fost vânați masiv de…călugări, erau îndrăgostiți de carnea lor. Chiar așa?
Apele ce dispar prin Maramureș. Există fenomenul. La Baba, fenomenul e și din cauza zonei carstice, apele intră în subteran, dar ajută și lacurile de pește din Baba, ce au deturnat multă vreme apa. La fel, dispare pe o porțiune și apa din Cascada Cailor de la Borșa, sus în cartier, în Borșa Complex. Urmează să aflăm dacă deturnată sau natural.
Blestemul satului Boiereni. Să fim serioși. Pentru că au luat obiecte de la mănăstirea părăsită de la Rohiița, sătenii au fost blestemați de… călugării lipsă… și asupra lor s-au abătut furtuni, viituri etc. Atunci toți suntem blestemați de când cu încălzirea globală, în fel de feluri, fără aportul unor călugări ce și-au părăsit mănăstirea.
Schimbul de sate dintre Ungureni și Dămăcușeni. Cică în schimbul a trei diboli negri, sătenii români au lăsat locul de la drum pentru un sat ascuns departe, de unde au venit ungurii din Dămăcușeniul de azi. Alți ciudați – săpânțenii puri, ce nu se amestecau nici cu ungurii din Câmpulung la Tisa, nici cu ucrainenii din Remeți. Altă poveste, la timpul prezent există familii mixte. Sigur, încercarea de a ține pământul în familie, căsătoriile între rude de gradul doi, a existat, și nu numai în Săpânța, ci în foarte multe locuri.
Și mai avem. Și mai revenim. Avem lacuri subterane, avem vârf de munte decapitat, templu dacic sub biserică reformată, ba însuși Mihai Viteazul a trecut, când a făcut prima Unire, pe la Groșii Băii și pe la Valea Chioarului. De ce? Dar casa ce vibra din cătun ucrainean? Evident că vom reveni. Și la căutătorii de aur cu sita din jurul Băii Mari. Așa-i că e frumos Maramureșul? Așa-i că are povești de 1001 de nopți?
