Exemplu de urmat • De la îngrijitoare, la nota maximă, la Titularizare

0
1837

Daniela Pop din orașul maramureșean Seini este una dintre candidatele la Titularizare care au obținut nota 10, la examenul scris. Povestea Danielei Pop este una interesantă și a fost prezentată de Edupedu.ro. În vârstă de 50 de ani, Daniela Pop este un exemplu demn de urmat.
Daniela Pop a fost contabilă, meserie în care a activat după absolvirea facultății la 22 de ani.
Apoi s-a reorientat și s-a angajat ca îngrijitoare cu jumătate de normă la grădinița din Seini, iar acum 3 ani s-a apucat de a doua facultate. A urmat Științele educației la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad – extensia Baia Mare, și a obținut specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar pe care a terminat-o cu media de absolvire 10. După ce a susținut licența, pe care a luat-o cu nota maximă, a urmat proba scrisă de la titularizare unde Daniela Pop a dovedit că este o viitoare dăscăliță de nota 10.
„Examenul – subiectele, vă dați seama, dacă le-am știut, nu mi s-au părut grele, dar na, căldura, condițiile, statul în sală, până se scanează. Asta a fost un pic mai dificil și am zis că nu mai vreau să trec prin asta, să stau acolo pe scaun atâtea ore. Dar în rest a fost ok, am scris timp de 4 ore non-stop și uitați, acesta este rezultatul…Testul de la titularizare are o durată de 4 ore, are parte de gramatică, are parte de literatură, sunt anumiți autori pe care trebuie să-i știm. Are parte de pedagogie și subiectul trei are parte de metodologie și chiar e compus din două subiecte. Deci metodologie practică”, a declarat pentru Edupedu.ro, Daniela Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.