Barajul Runcu și sistemele de colectare a deșeurilor, verificate de specialiști

1
271

În aceste zile, se desfășoară întâlnirea româno-ungară a împuterniciților guvernamentali având ca scop verificarea în teren a lucrărilor hidrotehnice situate în zonele de frontieră, pe teritoriul României, respectiv al Ungariei.
Din delegația română fac parte specialiști de la Ministerul Mediului – România, Administrația Națională Apele Române, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, precum și de la nivelul celor două Administrații Bazinale de Apă, Crișuri și Someș-Tisa. Delegația din Ungaria a fost reprezentată de specialiști de la Országos Vízügyi Főigazgatóság – OVF. Vizita în teren, pe teritoriul României, a început cu prezentarea de către partea română a celor patru echipamente de îndepărtare a plutitorilor de pe cursurile de apă, finalizate și situate după cum urmează: trei în bazinul hidrografic Crișuri și unul în bazinul hidrografic Someș-Tisa. La fața locului, specialiștii români au prezentat modul de funcționare al sistemelor de colectare a deșeurilor, dar și alte informații referitoare de la intrarea lor în funcțiune. În arealul Someș-Tisa, sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare este amplasat pe râul Someș, în localitatea Odoreu din județul Satu Mare.
De asemenea, delegația româno-ungară a efectuat o vizită la barajul Runcu din județul Maramureș. Delegația și-a continuat vizita pe teritoriul Ungariei. Evenimentul are loc în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor de frontieră semnat la Budapesta în data de 15 septembrie 2003 și în baza hotărârilor cuprinse în Protocolul XXXV al Comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la Vásárosnamény, în data de 30 mai 2024.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.