Liga 4 în fotbalul județean va începe la finalul actualei săptămâni. Tot cu un sistem de desfășurare care include două serii – Sud și Nord. Seria Sud va fi structurată din 8 echipe, iar Seria Nord va avea în componență 9 echipe.
Sistemul competițional se schimbă din acest an competițional. Liga 4 se va juca într-o primă fază tot în două serii organizate după criteriul geografic: Seria Sud și Seria Nord. Se va juca un sezon regulat de un tur, după care primele patru echipe din fiecare serie vor forma Liga 4 Play-Off, celelalte echipe vor evolua în Liga 4 Play-Out.
În această a doua etapă a campionatului, vor intra cu puncte primele 3 clasate în Liga 4 Play-Off și primele 3 din Liga 4 Play-Out: locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte și locul 3 – 1 punct.
În Liga 4 Play-Off se va juca sistem tur-retur, ocupanta locului 1 fiind campioana Maramureșului. Se va juca sistem tur-retur dacă vor fi maximum 8 echipe, respectiv doar tur dacă vor fi mai mult de 8 echipe. Locurile 1 și 2 din Liga 4 Play-Out, dacă vor îndeplini condițiile, vor promova pentru sezonul 2025/2026 în ceea ce se va numi Liga 4 Elite.
Programul etapei 1
• Seria Sud
Sâmbătă, 31 august: Minerul Baia Sprie – Academica Recea
Duminică, 1 septembrie: Atletic Lăpuș – AFC Șișești; Progresul Șomcuta Mare – FC Lăpușul Târgu Lăpuș; Bradul Groșii Țibleșului – CS Fărcașa.
• Seria Nord
Duminică, 1 septembrie, ora 17: Salina Ocna Șugatag – Avântul Bârsana; Zorile Moisei – Plimob Sighetu Marmației; AS Remeți – Recolta Săliștea de Sus; CSO Bradul Vișeu – Iza Dragomirești. Cristalul Cavnic stă.