Colecţia Casei Memoriale Elie Wiesel s-a îmbogăţit cu o donaţie făcută de familia Wiesel către Muzeul Maramureșan. Au fost primite în dar un șal de rugăciune, o pereche de filactere și o carte de rugăciuni care au aparţinut lui Elie Wiesel.
Fiecare dintre aceste obiecte spune o poveste și oferă o privire în călătoria spirituală a laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel. Recent, expoziţia cu obiecte de cult aparţinând celui care poartă numele Casei Memoriale Elie Wiesel a fost admirată şi de Ambasadoarea Statelor Unite la București, Excelenţa Sa, Kathleen Kavalec şi de Ambasadorul Ukrainei în România, Excelenţa Sa, Ihor Prokopchuk.