S-a stabilit lotul handbalistelor pentru Europene

0
50

Federația Română de Handbal a publicat lotul cu care selecționerul Florentin Pera va merge la Campionatul European din Austria, Elveția și Ungaria, turneu final programat în perioada 27 noiembrie – 16 decembrie.
Lotul pentru turneul final va fi format din 18 jucătoare, însă pe această listă nu se regăsește și Yuliya Dumanska, portarul echipei Minaur, în locul ei fiind preferate Curmenț, Ciucă și Hosu. Curioasă decizia selecționerului, ținând cont că Dumanska este unul dintre cei mai în formă portari în acest moment în Liga Florilor și cu minute mai multe decât jucătoarele care au fost convocate în locul acesteia.
În schimb, au fost convocate două maramureșence care joacă la alte cluburi din întrecerea internă, Alisia Boiciuc (Corona Brașov) și Oana Borș (Dunărea Brăila).
Naționala României se va reuni în 18 noiembrie la București, iar din capitala României “tricolorele” vor pleca în Danemarca, unde vor participa la turneul amical Golden League, planificat în intervalul 19-25 noiembrie. După acest turneu, naționala țării noastre va reveni acasă și se va pregăti, între 25 și 27 noiembrie, la Oradea, și tot în 27 noiembrie este preconizată plecarea la Debrecen, unde România va disputa toate meciurile din cadrul Grupei B, din care mai fac parte Muntenegru, Serbia și Cehia, grupă aparent abordabilă.
România va juca primul meci în 29 noiembrie, împotriva Cehiei, pe 1 decembrie “tricolorele” întâlnesc Muntenegru, iar în 3 decembrie, în ultimul meci din Grupa B, jucăm cu Serbia.

Lotul României pentru Campionatul European

Portari: Bianca Curmenț (CSM Corona Brașov), Diana Ciucă (Rapid București), Daciana Hosu (CSM București).
Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița-Năsăud), Alisia Boiciuc (CSM Corona Brașov), Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Sorina Grozav (Rapid București), Alicia Gogîrlă, Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Ștefania Stoica (CSM București).
Extreme: Oana Borş, Corina Lupei (HC Dunărea Brăila), Alexandra Dindiligan (CSM București), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița-Năsăud).
Pivoți: Mirabela Coteț (HC Dunărea Brăila), Ștefania Jipa (SCM Gloria Buzău), Lorena Ostase (Rapid București).
Antrenori: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Barbu Kerekes (portari).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.