Miercuri în campionat, sâmbătă în European Cup • SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare

0
61

După victoria impresionantă cu CSM Constanța (26-21), CS Minaur Baia Mare a avut puțin timp la dispoziție pentru a-și reîncărca bateriile și miercuri, 20 noiembrie, dispută un nou meci în Liga Zimbrilor. În deplasare, la SCM Politehnica Timișoara, în cadrul etapei 11, de la ora 17.30, meci găzduit de Sala „Constantin Jude”.
Cu un program infernal în următoarea perioadă, 7 partide în următoarele 24 de zile, actuala ocupantă a locului 3 din Liga Zimbrilor vrea să confirme cu cât mai multe rezultate pozitive, atât în campionat, dar mai ales în confruntările din European Cup, în condițiile în care Alexandru Sabou nu mai mizează pe același lot de jucători ca la începutul sezonului. Însă și în aceste condiții delicate, Minaur este favorită în duelul cu Politehnica Timișoara, de altfel un adversar incomod, care a pierdut extrem de greu la Turda în etapa precedentă (30-29), și actualmente se plasează pe poziția 9, cu 12 puncte. Minaur este pe podium, pe 3, având dublul punctelor, și vrea toate punctele pentru a merge în Kosovo cu o stare de spirit optimistă.
Jocul din runda 11 va fi arbitrat de clujenii Sebastian Mârza și Cristian Nedelea, iar supervizor este gorjeanul Adrian Eremia.

Etapa 11

• Miercuri, 20 noiembrie: SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare (ora 17.30).
• Vineri, 22 noiembrie: Steaua București – CSM București (ora 17.30, Pro Arena).
• Sâmbătă, 23 noiembrie: CSM Bacău – CSM Vaslui; CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Făgăraș; CSM Constanța – HC Buzău (ora 17.30, Pro Arena).
• Duminică, 24 noiembrie: Dinamo București – CSU Suceava (ora 17.30, Pro Arena).
• Joi, 19 decembrie: CSM Focșani – AHC Potaissa Turda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.