Am cedat două puncte nepermis de ușor

0
76

• HC Zalău – CS Minaur Baia Mare 25-25 (11-14) •

Două puncte imense pierdute de CS Minaur Baia Mare în derbyul zonal din deplasare cu HC Zalău. Disputa din etapa 24 a Ligii Florilor, derulată luni seara, s-a încheiat nedecisă, 25-25 (11-14), după ce oaspetele au controlat cea mai mare parte a întâlnirii.
Un punct pentru fiecare dintre combatante, care ar putea cântări enorm în economia finală a campionatului. Zălăuancele încearcă să evite locul de baraj, iar băimărencele să prindă un loc european, bătălia fiind departe de a fi încheiată.
După egalurile din debutul meciului – 2-2 (min. 6), 3-3 (min. 8), Minaur preia controlul jocului și se desprinde într-o primă fază la două lungimi – 4-6 (min. 14). Fetele noastre continuă să fie eficiente și pe un fond de joc concludent se desprind la trei, chiar patru goluri – 6-9 (min. 21), 9-13 (min. 27). La pauză intrăm cu un avans de trei goluri – 11-14.
Nu începem deloc bine partea secundă și HC Zalău egalează la 15 în minutul 37. Echilibrul nu durează mult, fiindcă elevele antrenate de Andrei Popescu se desprind iarăși la 3 goluri, în mai multe rânduri – 16-19 (min. 43), 19-22 (min. 50), 20-23 (min. 54). Ne împiedicăm pe final de partidă, irosind două șanse, prin Woller și Spugnini, de a tranșa cele 3 puncte, iar fetele lui Tadici ne taxează cu două goluri, astfel că derby-ul zonal se termină cu o remiză, 25-25.
• Sala sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău. Spectatori, aproximativ 700. Arbitri: Narcis Adrian Avădani – Răzvan Popovici (Bacău). Observator FRH: Diana Carmen Ciulei (Brașov). Aruncări de la 7m: 8-6 (transformate: 6-4; au ratat: A. Niță, Andrița, respectiv Woller și Quintino). Minute de eliminare: 4-8.
HC Zalău: I. Niță (3 intervenții), Rus (3 intervenții), Năstasă (2 intervenții) – Al. Niță 8 (1 din 7 m), Gherghe, Lazic 3, Dănilescu, Serencu, Mărginean, Mouna 3, Andrița 1 (din 7 m), Moisin, Abdallah 2, Vintilă 3 (2 din 7 m), Vîlcan 4 (2 din 7 m), Bălăceanu 1. Antrenori: Gheorghe Tadici, Goran Kurtes.
CS Minaur Baia Mare: Mihiș (4 intervenții, a apărat un 7 m), Y. Dumanska (8 intervenții, a apărat un 7 m) – Ianăși, Vukajlovic 1, Damian 4 (2 din 7 m), Quintino Ribeiro 2, Gomes Da Costa 2, Romaniuc, D. Lazea, Woller 3 (2 din 7 m), L. Popescu, Papp 2, Cazanga 2, Lundback 4, Tatar 2, Spugnini Santome 3. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.
Rezultate etapa 24: Rapid București – CSM Corona Brașov 24-26; Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Slatina 32-26; SCM Universitatea Craiova – HC Dunărea Brăila 28-29; CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea 30-24; HC Zalău – CS Minaur Baia Mare 25-25; CSM Târgu Jiu – Măgura Cisnădie 24-17. CSM Iași a stat.

Etapa 25
Miercuri, 14 mai: CSM Târgu Jiu – HC Zalău (ora 17.30, Pro Arena).
Joi, 15 mai: Măgura Cisnădie – Gloria Bistrița-Năsăud; CSM Corona Brașov – SCM Universitatea Craiova; SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare; CSM Iași – Rapid București; HC Dunărea Brăila – CSM București (ora 17.30, Pro Arena). CSM Slatina stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.