Concursul Interdisciplinar „COMUNIADA”, ajuns la cea de-a IV-a ediție, este un proiect educațional de amploare desfășurat anual în comunele din județul Maramureș.
Organizat de Filiala Județeană Maramureș a Asociației Comunelor din România, în colaborare cu administrațiile locale și cadrele didactice din mediul rural, concursul beneficiază de sprijinul constant al Inspectoratului Școlar Județean și al Consiliului Județean Maramureș – partener esențial în susținerea logistică și financiară a proiectului.
În acest an, probele la disciplinele limba română, matematică, geografie, istorie, limba engleză și caligrafie s-au desfășurat în data de 8 februarie 2025, iar competițiile de șah și triatlon au avut loc în 15 februarie 2025. În urma acestora, 203 elevi s-au remarcat prin rezultate deosebite, obținând premii și mențiuni.
Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 14:30, la Muzeul Satului din Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și cu sprijinul generos – și concret – al Consiliului Județean Maramureș.
Îi așteptăm cu drag pe toți cei implicați – elevi premiați, profesori coordonatori, cadre didactice, inspectori și colaboratori – să fie alături de noi la acest moment de recunoaștere publică a muncii, talentului și dedicării.
Mulțumim Consiliului Județean Maramureș pentru implicarea reală și susținerea financiară care face posibilă răsplătirea eforturilor celor care construiesc, zi de zi, viitorul educației maramureșene.