Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, i-a conferit în cadru festiv titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare, dirjorului Fanfarei Municipale, Florian Mătăsaru.
„Ziua Imnului Național a fost cel mai potrivit prilej să-i înmânez, în numele comunității noastre, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare părintelui fondator al Fanfarei Municipale, Florian Mătăsaru. La fel ca și mine, și domnia sa este băimărean prin adopție, dar pot spune cu mâna pe suflet că este unul dintre cei mai mândri pe care am avut ocazia să îi cunosc în toți acești ani”, a punctat primarul Doru Dăncuş. La rândul său, dirijorul Florian Mătăsaru a arătat că meritul nu este doar al său, ci al fanfarei care a aniversat în această săptămână, 21 de ani de la înfiinţare. „Această înaltă distincție nu este doar a mea, o consider colectivă, aparținând fiecărui membru care a făcut parte din această formație de-a lungul celor 21 de ani, celor care au sprijinit activitatea noastră și în special dragului nostru public în slujba căruia am fost și vom rămâne mereu. Mulțumesc Comenzii Garnizoanei Baia Mare, Consiliului Local, Prefecturii Maramureș și în special domnului prefect Florian Sălăjeanu, pentru distincțiile acordate Fanfarei Municipale și mie”, a punctat Florian Mătăsaru.



























