La One Jazz Festival 2025 va urca pe scenă unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti ai lumii: Nguyen Le, un artist despre care presa spune: „Nimeni nu cântă la chitară ca el” (Frankfurter Allgemeine Zeitung) și „Chitarist magician” (Jazz Mag).
Este un adevărat maestru al chitarei, cu 20 de albume lansate ca lider de grup, dintre care 17 la ACT Music, unde a fost primul muzician exclusivist. Stilul său unic este recunoscut de la prima notă, iar colaborările sale includ nume legendare precum Dhafer Youssef, Paolo Fresu, Leszek Możdżer, Miroslav Vitous, Trilok Gurtu sau Nana Vasconcelos.
„Alături de el pe scenă, vom trăi experiența inconfundabilă a Nguyên Lê Trio, completat de: Romain Labaye – chitară bas (Franța), Rjani Krija – percuție (Maroc), ale cărui ritmuri filigranate au îmbogățit muzica unor artiști precum Sting sau Keziah Jones. Fiecare notă spune o poveste, fiecare improvizație devine artă – o seară de jazz care va rămâne în memorie. One Jazz Festival se va desfăşura la ATP Tech Center Baia Mare, în perioada 23-25 octombrie. Biletele cu reducere sunt disponibile până pe 1 octombrie, la adresa: www.onejazz.ro.
































