Știute și neștiute de prin județ Maramureșul are secrete. Mai adună!

La fel ca-n Lumea largă, factorii de decizie consideră că „nu e bine să știe oamenii atâtea”, nu le face bine. Maramureșul are lista lui de schelete-n dulap, de rufe murdare ascunse de ochii lumii. Cea mai recentă situație e una ce ne surprinde și pe noi, deși am văzut atâtea în decenii de presă. De bună credință aparent, ministrul Mediului Diana Buzoianu anunța în presă că e mai important să se închidă iazuri ce otrăvesc românii cu metale grele decât să subvenționăm tractoare. Bravo!

După câteva zile, vine lista cu ecologizări de iazuri de decantare. Certej – Valea Mireșului și Valea Mealu – Hunedoara, trei iazuri la mina Teliuc – Hunedoara și iazul Tăuții de Sus – mina Baia Sprie. Păi și Bozânta Mare? Care iazuri poluau masiv aerul și culturile, vara, cu praf de steril? Cel din Baia Sprie foarte-foarte rar și vă spunem și de ce… Iazul din Tăuții de Sus a fost ecologizat!!! Da, cu fonduri de la Închideri perimetre miniere, cine a fost pe el a văzut și știe, e pusă parțial inclusiv acea membrană, s-a înierbat (vezi captura Google Earth atașată textului).

Apoi, lucrările au fost părăsite, a rămas „la ecologizare” un om cu o roabă și o lopată. Acum, în jurul iazului de la Tăuți e… un drum de centură, o stradă cu viluțe, ruine industriale de Flotație și… un penitenciar! Da, secretul ar putea fi parcul industrial ce se naște la baza iazurilor. În paralel, la Bozânta sunt culturi de porumb, de cartofi, sere, oriunde privești cu ochii de pe haldă în jur, spre Sat Săsar, Recea, Lăpușel, Bozânta, Arieșu de Câmp. Cine-ce-unde otrăvește românul?

De unde și ideea noastră, dintr-un sentiment de revoltă și de inutilitate, de a scoate scheletele din dulap. Și a le întinde la soare, dacă tot… Una dintre cele mai mari ratări de pe teritoriul județului nostru e barajul de pe Seinel, care trebuia să asigure apă întregii zone, de altfel deficitare. Barajul a fost părăsit după ce s-a constatat că roca din care se construiește se… dizolvă. Acum, se fac planuri pentru o magistrală de apă dinspre Baia Mare spre Seini. Celălalt baraj, la Runcu, stă și el cum stă, din 1985. E ridicat, s-a lucrat și s-a finanțat un an da, un an ba. Acum, e nevoie de bani pentru tehnica necesară, plus pentru drumuri și scoaterea vegetației și a pământului de pe versanți, până la piatră, pentru a nu se colmata pe loc. Păcat de cariera din capăt, spun cei ce lucrează acolo… știu ei de ce. Pe de altă parte, guri rele vorbesc de blocarea tunelului spre Valea Neagră-Firiza, dar și de încurcături legale cu Hidroelectrica. Cert e că mai urmează 5-10 ani fără apă din Runcu, deși toate comunitățile din zonă au nevoie. Cu un drum amintim lucrări de regularizări maluri pe râul Ruscova, niciodată finalizate după inundații, numai firmele din Oaș știu de ce. Noroc că n-au mai avut ape mari ca odinioară. Fiind în zonă, amintim de alte rateuri ale Maramureșului și ascunzișuri. Nici acum nu se conștientizează pericolul celor câteva prospecțiuni de uraniu din munții Maramureșului. Pentru că nu e doar cea de la Repedea de sub Vinderel, mai sunt. Toate „ecologizate” la mișto, cu apa din prospecțiune curgând spre râurile din zonă. Și ca să încheiem cu zona ucraineană, un rateu e și presiunea constantă asupra pădurii de acolo, vezi muntele Bârsănescu și alții, ce se văd din satelit, comparativ cu partea ucraineană de peste culme. Nu în ultimul rând, să amintim „micul trafic” de pe graniță, care s-a transformat încet din trafic de cai și vite de-acum o sută de ani în cel de țigări, apoi de fugari. Ne și temem să ne gândim ce urmează… arme? Drone?
Un alt rateu al Maramureșului se referă la reconvertirea construcțiilor publice fără utilitate. Am înțeles, a scăzut populația, din varii motive, la noi și aiurea. Ca să răspundem unui cititor, scade populația în toată „lumea civilizată”, sunt sate goale nu doar la noi, și în Italia, cum scade populația masiv și în Rusia sau China. Doar zonele sărace, în sudul Asiei și-n Africa, mai au spor pozitiv. Și revenim: zeci de clădiri ale Remin părăsite, lăsate să putrezească, din cauza unor interese de grup. Zeci de școli închise și lăsate să putrezească, sau mai rău, reabilitate în fals cu bani guvernamentali sau europeni cum că ar avea elevi.

Avem exemple, dacă doriți. Se adaugă cabane silvice, pichete de grăniceri. Se adaugă platforme industriale de odinioară, în ruine. Unele „părăsiri” sunt cumva de neînțeles. Avem sonde de țiței părăsite, la Săcel. Avem pârtie de schi părăsită, la Cavnic, vizavi de cele funcționale, care fac bani frumoși, în sezon. Avem o instalație de transport pietriș peste râul Someș la Bârgău Aciua, ce ruginește acolo, cu tot cu o infrastructură de pod, la fel cum mai e una mai mică peste Lăpuș, la Bozânta, sub halda de steril.
Apoi, mai avem nespus „secretul” poluării remanente continue, fără oprire, dat de minerit și exploatarea minereurilor. De zeci de ani. Avem sute de halde și iazuri în Maramureș, pe care le ascunde Natura, eventual. Avem însă stații de epurare a apelor de mină ce nu funcționează, exemplul clasic e cea de la Băița, unde e părăsită, dar în amonte de stația modernă, făcută cu bani grei, sunt doi oameni într-o baracă ce aruncă periodic câte un sac cu var. În Valea Roșie, așa se numește, dintotdeauna. Avem stații de epurare a canalizărilor ce „se fac” că funcționează, asupra cărora vom reveni. Cu un drum, am aminti MHC-urile, acceptate cu mare larghețe ca fiind mari investitori și angajatori. Din păcate, cu încălzirea globală, debitele au scăzut masiv inclusiv pe râuri majore odinioară, iar microhidrocentralele mai mult stau. Iar râurile arată ca Minghetul din una din imaginile din reportaj… Ar mai merita amintite alte rateuri sonore, ascunse și ele, nu? Cum ar fi gunoaiele îngropate ici-colo de edilii ce „făceau câte o economie” când stăteau rău cu banii și săreau câte o lună salubrizarea. Cu prețul îngropării gunoaielor comunei pe mal de râu… s-a petrecut la Suciu, Lăpuș, Bozânta, Strâmbu Băiuț, Peteritea etc. Astea ce le-am descoperit noi, poate alții au fost mai abili. Mai avem poduri făcute fără niciun aviz, din șasiuri de vagoane de tren casate, mai bine nu ne gândim ce se poate întâmpla.

Viitorul sună bine?

Și totuși, aceste secrete de dată destul de recentă, de decenii, sunt singulare? Am învățat din greșeli și nu mai facem? Nu se pare. Barajul Runcu stă chezaș. Apoi, Taparo, care a dat o lovitură economica grea Țării Lăpușului. Ruinele Remin sunt tot acolo, deja de nefolosit. Iazurile se ecologizează, iată, fără o logică pe care s-o înțelegem. Rețeaua de gaz a Țării Codrului e în pericol de a deveni iar o poveste, când era să fie palpabilă. Depozitul de deșeuri din construcții din spatele pădurii de la Două Veverițe e un alt rateu ascuns sub preș. Deși ideea nu era rea. Înțelegem că sunt probleme și la apa ce trebuie să suie pe Culmea Prelucilor, ceva e subdimensionat, dar e rezolvabil. Podul de peste Tisa de la Sighet/ Biserica Albă va fi inutil sau va deveni o pacoste în lipsa unei centuri a Sighetului spre pasul Huta. Să nu amintim greșelile la pasajul de la Clubul Văcarilor, de la centura Băii Mari etc. Altfel spus, mai avem de făcut greșeli. Dar putem să nu le mai repetăm? În paranteză fie spus, la final de investiție în marile parcuri industriale ale Maramureșului vom face calculul cât s-a învestit și câte locuri de muncă au apărut pe acele platforme, în parcurile de la Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare etc. Vorba aia…e bine să avem secrete, dar să le știm, dom’le, cu toții!