Primăria Târgu Lăpuș trage un semnal de alarmă cu privire la comportamentul antisocial al unor cetățeni din oraș. Astfel, după ce o investiție a fost finalizată recent, și nu cu bani puțini, aceasta a fost vandalizată.
„În cursul acestor zile, jardinierele amplasate pe pasarelă au fost vandalizate, iar unele dintre ele au fost chiar furate. Este regretabil ca munca depusă pentru a înfrumuseța spațiile orașului să fie compromisă din neatenție sau dintr-o atitudine neglijentă față de spațiul public. Facem un apel către toți cetățenii: respectați bunurile comunității!. Orice act de vandalism afectează pe fiecare dintre noi și necesită resurse care ar putea sprijini inițiative menite să aducă un plus de valoare zonelor în care trăim. Vă rugăm să semnalați astfel de situații și să contribuiți la menținerea unui mediu curat, sigur și primitor. Împreună putem descuraja comportamentele care afectează bunul nostru comun”, au explicat cei din administrația locală Târgu Lăpuș.
































Dezmembrați Pasarela care e problema….. nemernicii și necivilizații nu merită așa ceva basta.