Fetele de la Minaur încep pregătirea pentru noul sezon

0
125

Luni, 13 iulie, fetele de la CS Minaur Baia Mare vor suna adunarea pentru noul sezon. Unul în care echipa va avea un nou tehnician, în persoana spaniolului David Ginesta Montes, actualul selecționer al naționalei Turciei și fost principal al formației Rapid (din septembrie 2023 și până în mai 2025).

Permutări au existat și la nivelul lotului de jucătoare, în acest sens conducerea clubului oficializând cinci transferuri: Ivana Kapitanović (portar, născută în Croația, vine de la Handball Erice – Italia), Mille Tveit Porsmyr (centru, născută în Norvegia, vine de la Oopsal – Norvegia), Line Homdrom Rusten (extremă stângă, născută în Norvegia, vine de la Aarhus Håndbold – Danemarca), Sabryne Santos Souza (pivot, născută în Brazilia, vine de la ADAA São Pedro do Sul – Portugalia), Sara Sablic (inter stânga, născută în Croația, vine de la Lokomotiva Zagreb – Croația).
Certe sunt plecările a trei jucătoare esențiale în stagiunea precedentă și, probabil, vor urma și altele. Este vorba de Yuliya Dumanska (CSM București), Amelia Lundbäck (CSM Slatina) și Nikoletta Papp (CSM Slatina).
Pregătirea de vară va conține și o serie de meciuri de verificare, precum și participarea la diferite turnee interne și internaționale, urmând ca debutul în noul sezon să se producă la finalul lunii august, când CS Minaur se va deplasa la SCM Râmnicu Vâlcea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.