Gata cu vacanța și pentru handbaliștii de la CS Minaur Baia Mare. Reconfirmat în funcție, antrenorul portughez Nuno Farelo, cu toate că nu și-a îndeplinit obiectivele, va conduce primul antrenament al presezonului marți, 14 iulie.
Ședință de pregătire la care vor participa și noile achiziții: Barna Buzogany (portar, vine de la CSM Sighișoara), Robert Rancans (linia de 9 metri, este născut în Letonia), Kristian Turmo Lornstad (pivot, Norvegia, Halden HK), Edin Klis (inter stânga, Bosnia Herțegovina, vine de la HC Buzău), Hugo Forsberg (centru, Suedia, vine de la Onnereds HK).
Din sezonul viitor nu-i vom mai vedea la Minaur pe Anton Terekhov (a plecat la Poli Timișoara), Gabriel Cumpănici, Mollino Anderson Da Silva (ambii la CSM Constanța) și Mohamed Zeinelabdin.
După o perioadă cu antrenamente pe plan local, posibil și un stagiu de pregătire în Ungaria, handbaliștii băimăreni își vor continua activitatea până la începerea sezonului cu meciuri amicale și cu turnee de verificare în țară sau străinătate.
Primul joc oficial al stagiunii va avea loc la finalul lunii august, când Minaur va evolua pe terenul nou promovatei CSO Teutonii Ghimbav. În etapa secundă a Ligii Zimbrilor, echipa noastră va juca pe teren propriu în compania celor de la CSU Suceava.




























