Maramureșul ține încă bine-ascunse comunități și locuri de poveste. Nu urmărim să le facem celebre, nici atracții turistice, cât să arătăm că oamenii pot trăi liniștiți departe de lume. De secole. Cu lipsuri odinioară, acum nici măcar. De asemenea, veți vedea cât e de ușor să tulburi liniștea unei comunități mici, doar cu… civilizație și infrastructură.
Satul Izvoarele, fostul Bloaja, aparține comunei Cernești și e atestat documentar în 1770. Are 13 locuitori, conform recensământului din 2021. Are și două bisericuțe de lemn, una datată 1803-catolică și una datată 1928. Ca să ajungi acolo treci prin sate de câmpie ce nu prevestesc mai nimic. Abia valea aceea frumoasă sugerează că urmează ceva deosebit, predispusă la picnic, dar… deja cu semne de interzicere, semn că ori s-a abuzat, ori nu ești binevenit și gata. Ai apoi pensiuni la intrare, apoi o stâncă frumoasă ce te îndeamnă s-o cauți. Sigur, nu pe 40 de grade Celsius. Apoi, lași în dreapta o încercare de restaurant, ce putea fi un motor al sătucului, intri pe două porțiuni de cupolă de vegetație deasupra drumului și…uite satul. E locul unde cei pricepuți găsesc o piatră rară prețioasă, Calcedonia albastră. „Un pic” de sat, apoi un drum forestier ce te îndeamnă să-l urmezi. Mare greșeală. Ridici după tine un praf ca pe Drumul Oaselor. Peste tot lemne la drum, lucrări de amenajare de căsuțe sau doar poienițe private. La capăt, alte exploatări de lemn, toate însoțite de pârâul ce dă numele vechi al satului. Dar atenție! Dacă cineva interesat ar continua drumul spre munte și l-ar pietrui, el ar ieși… pe firul de DJ dintre Cavnic și Băiuț! Ar deveni automat traseu turistic și…. ar dispărea atât izolarea cât și liniștea duzinii de locuitori!!
Satul Dealu Corbului e pe Culmea Prelucilor și aparține comunei Vima Mică, atestat abia în 1954! Edilul a făcut un efort și a finanțat, prin Saligny, un drum pe la Sălnița spre Dealu Corbului. Peste pod de beton. Nu mai sunt bani de asfaltare, dar drumul e poate prima „autostradă” de pământ și piatră văzută în Maramureș. De la Sălnița treci podul, nu înainte de a conștientiza că te afli în unul din puținele locuri cu acces auto din Defileul Lăpușului, ai în sus și-n jos zeci de kilometri de sălbăticie. La 30 de minute de urcare ai Custura Cetățuii, unul din cele mai frumoase locuri din defileu, plus Piatra Ciutei. Apoi, urci spre sat. Are 83 de locuitori, la recensământul din 2021. Sus în vârf dai de școala unde ultima dată învățau 3 copii, un învățător și…un cățel, avem poza la o adică… Vizavi e bisericuța și un cimitir al satului în care tronează, de ești atent și nu umbli cu nasul pe sus, o cruce veselă făcută de însuși Stan Ioan Pătraș, de la Săpânța! Apoi, drumul începe să se îngusteze spre capătul satului și devine acel blestemat „drum al Sapardului”, un macadam ce a devenit colecție de gropi. Mic, cochet, pe culmi, ce să mai vrei? Păi… apă. Prin bunăvoința vecinilor din Copalnic Mănăștur, ce fac rețele de apă în propriile sate de pe Culmea Prelucilor, s-a tras țeavă de apă spre intrarea în Dealu Corbului, mai trebuie un efort și sătenii vor bea apă de la oraș. Cu prețul aferent, evident. Dar vorbim de locuri unde odinioară nu ajungeai cu mașina, decât cu tancul. Acum, au drum, vor avea apă. La fel ca dincolo, rămâne de văzut dacă asfaltarea drumului, vreodată, va ajuta sau va încurca micuța comunitate. Dacă devine „autostrada” amintită, greu de crezut că rămân cu liniștea…
