Centenarul Mănăstirii Rohia

0
262

Sâmbătă, 15 august 2026, praznicul Adormirea Maicii Domnului, zi de mare sărbătoare la Mănăstirea Rohia, când se împlinesc 100 de ani de la sfințirea bisericii vechi a mănăstirii, ridicată de preotul întemeietor Nicolae Gherman, în urma unui vis revelator pe care l-a avut cu fiica sa Anuța, decedată la doar 10 ani, și care îl ruga pe tatăl ei să îi facă o „casă Maicii Domnului”. Anul acesta praznicul aniversar a fost cinstit de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a oficiat Sfânta și Dumnezeiască Liturghie pe Altarul de vară al sfântului locaș de închinare, în fruntea unui mare sobor de preoți și diaconi, stareț Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și schiturilor de pe cuprinsul episcopiei.

„Mănăstirea „Sfânta Ana Rohia”, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, sărbătorește în acest an pe Preasfânta, Preacurata, Prea Binecuvântata, Slăvita Stăpână Noastră Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, de centenar. Adică este o sută de ani de la sfințirea primei biserici, ctitorite de către preotul din localitatea Rohia, Nicolae German. Mănăstirea a fost întemeiată de preotul Nicolae German în 1923. Anul acesta, de centenar, mănăstirea este împodobită de miile de credincioși, pelerini și închinători care, de-a lungul celor o sută de ani de existență, au sporit Sfințenia Locului prin prezența lor. Locul este, fără îndoială, ales de Dumnezeu, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Se cunoaște visul pe care l-a avut preotul Nicolae German cu copila Anuța, care i-a transmis mesajul lui Dumnezeu să facă o casă Maicii Domnului în „Dealul Vii” (viei n.n.), adică aici unde ne găsim. Și, fără îndoială, că fiind ales de Dumnezeu, este un loc sfânt, iar sfințenia locului a sporit prin mulțimea pelerinilor, închinătorilor, prin evlavia și credința lor, prin efortul pe care l-au făcut. Când mănăstirea a fost ridicată aici era foarte izolată, era doar o potecă greu accesibilă. Apoi a fost consolidată și așezată în rânduiala vieții monahale de părinți prestigioși, de stareți, de ierarhi care au viețuit aici, printre care, sigur, Părintele Arhimandrit Serafim Man, care a pornit rectitorirea și înnoirea construcțiilor mănăstirii, apoi Părintele Nicolae Steinhardt, care a făcut ca Rohia să devină cunoscută în lume, având în vedere numele și prestigiul lui cărturăresc de om de cultură și evreu încreștinat în temnițele comuniste, trecând la sfânta noastră și dreapta noastră credință ortodoxă. Apoi, Înaltpreasfințitul Părintele Arhiepiscop Justinian a avut un rol hotărâtor în așezarea mănăstirii pentru totdeauna în pleiada, în panteonul așezămintelor duhovnicești și culturale ale Bisericii Ortodoxe Române. Noi, generația care am venit după acești părinți ai mănăstirii, am început o lucrare grea ca să așezăm Rohia acolo unde, din punct de vedere al prestigiului ea se stabilise. A fost nevoie să construim o nouă biserică, să reconstruim, să regândim, din punct de vedere arhitectural, incinta mănăstirii și să o așezăm între ctitoriile mare ale Bisericii Ortodoxe Române. Așa arată Rohia de centenar, când este astăzi condusă de Părintele Arhimandrit Dr. Macarie Motogna, ucenic al nostru, cu obște de 12 viețuitori. Sunt mai puțini, dar lucrează enorm de mult. Fiecare persoană lucrează cât trei. Așa că eforturile pe care le depun, lucrările pe care le fac, noul Altar de vară, care se construiește în prezent, Centrul Cultural Monahal „Nicolae Steinhardt”, care este aproape gata, dau Mănăstirii Rohia unicitate. Este un loc sfânt, este așezată într-un munte sfânt și este mult iubită de popor, care, la icoana Maicii Domnului, primește mult ajutor sfânt, vindecându-se de boli și împlinindu-se rugăciunile. Astăzi am avut bucuria să aniversăm și cea de-a doua ediție „Zilei Maramureșului”, care este în 15 august, conform legii votate de Parlamentul României. Am proclamat-o la Moisei, anul trecut, în 2025. Iată, în 2026 este ediția a doua, care are loc la Rohia. Mulți demnitari invitați de parlamentarii noștri români au fost prezenți, printre care și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Și alți demnitari și ambasadori au fost prezenți la acest eveniment pentru „Ziua Maramureșului” și, de ce nu, pentru sărbătoarea Sfintei Mănăstiri Rohia. Rugăm pe Maica Domnului să primească eforturile și pelerinajul credincioșilor care au fost prezenți să le asculte rugăciunile, să le împlinească cererile, să le vindece bolnavii, să îi ocrotească pe bătrâni, să îi crească pruncuții și să păzească tinerii noștri în credința noastră ortodoxă strămoșească. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată pe Altarul de Vară al mănăstirii sub protia Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, iar din sobor au făcut parte, printre alții: Arhim. Dr. Macarie Motogna, starețul sfântului locaș și exarh al mănăstirilor și schiturilor din eparhie, Arhim. Vasile Filip, starețul Mănăstirii Rohița, Pr. Valeriu Mircea Vana, consilier eparhial pentru pelerinaje, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Mircea Vana, consilier eparhial pentru pelerinaje, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mircea Filip, parohul bisericii ortodoxe din Courneuve, Paris, Franța, Pr. Claudiu Tuns din Coroieni, Pr. Vasile Tuns din Cernești, Pr. Ciprian Bud din Fânațe, Pr. Gheorghe Pop din Fântânele, Pr. Vasile Mihai Hatos din Rohia, Pr. Lucian Daniel Dascălu din Groșii Țibleșului, Pr. Mădălin Fangli din Trestia, Pr. Ionuț Clep din Vima Mare, Pr. Marcel Vasoc din Suciu de Jos, Pr. Nelu Cosma din Văleni, Pr. Marius Dragoș din Halmeu, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, cărora li s-au adăugat mulți preoți care au slujit în ziua hramului sau la Vecernia din ajunul sărbătorii.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoților din Eparhie, dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, și Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop.

Între oficiali s-au remarcat primarul Vlad Andrei Herman al orașului Tg. Lăpuș și Ing. Nicolae Burzo al comunei Groșii Țibleșului, ai cărei credincioși, de peste 60 de ani dau masa din ziua hramului și din ajun.

Au mai fost prezenți Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, membru în Adunarea Națională Bisericească, deputatul Lucian Morar, deputata Fiorelia Chilat, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, care a însoțit o delegație de parlamentari din Republica Moldova, cărora li s-au alătura oaspeți din șapte țări, după cum aflăm de la părintele stareț Macarie.

Cuvântul de învățătură

Un vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la sărbătoarea praznicului Adormirea Maicii Domnului, în care s-a referit la relatările Sfintei Scripturi de la Sfântul Evanghelist Luca, precum și la alte lucruri cunoscute din tradiție, explicând, totodată, credincioșilor de ce se spune Adormirea Maicii Domnului, cum a fost ridicată de Fiul ei cu trupul la cer, cum este cunoscută în rândul  credincioșilor și teologilor și de ce este mai cinstită decât heruvimii.

***

Cuvinte de mulțumire a dresat Preacuviosul Părinte stareț Macarie tuturor celor care au dat o mână de ajutor, au slujit sau au vegheat ca sărbătoarea centenarului mănăstirii și sărbătoarea hramului să fie o reușită:

„Anul acesta, în 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorim centenarul mănăstirii Sfânta Ana Rohia, fiindcă se împlinesc 100 de ani de la sfințirea primei biserici, în 15 august 1926, de către vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan al Clujului. Totodată, sunt 100 de ani de viață monahală neîntreruptă în Dealul Rohiei și tot 100 de ani de când icoana Maicii Domnului făcătoare minuni a fost adusă din Sfântul Munte Athos aici, la Mănăstirea Rohia, a spus Părintele stareț Macarie Motogna. Așadar, 100 de ani de credință, de rugăciune, de jertfă și de osteneală. La acest mare praznic ne aducem aminte de înaintașii noștri, începând cu preotul ctitor Nicolae German, cu foștii stareți, ctitori și binefăcători ai mănăstirii, Gerontie Guțu, Nifon Matei, Justinian Chira, Serafim Man, dar și cu recunoștință și mulțumire față de actuala obște și mai ales față de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care este înnoitorul și ctitorul Rohiei moderne de astăzi, prin tot ceea ce s-a realizat aici după 1990. Totodată, astăzi, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, am avut oaspeți din șapte țări, care au venit la mânăstirea noastră pentru praznic și „Ziua Maramureșului”. Dăm slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru acest mare praznic, mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop Iustin pentru slujire, pentru binecuvântare și pentru tot ceea ce înseamnă pentru mănăstirea noastră și pentru monahismul din Eparhia Maramureșului și a Sătmarului.”

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.