TOP ŞTIRI

Nu știm dacă și cât de greu se vor șterge urmele capitalismului, mai ales ale celui neaoș, de cumetrie, dar nu putem să nu constatăm cât de greu se...

În cadrul conferinței de presă de luni, 27 noiembrie, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a adus vești importante despre proiectele derulate în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare:...

Ieri, Doru Dăncuș, în calitate de viceprimar al municipiului Baia Mare, a susținut o conferință de presă pentru a asigura cetățenii că administrația locală funcționează în parametri normali după...

ACTUALITATEA

Oare n-ar trebui să rămână în memorie, ba poate în istorie, modul în care am reacționat la situații de criză? Așa, să ne amintim cum am reacționat noi, dar mai ales cum a reacționat Statul. Prima mostră... așa a arătat filtrul montat la intrarea într-o comună maramureșeană ce avusese cazuri de pestă porcină. O ramă de lețuri cu un covor de pânză, udat cu o substanță magică, iar mașinile, bicicletele și motocicletele treceau și pesta murea! Așa am aflat...

SPORT

382 de alergători au luat startul la cea de a 54-a ediție a Crosului Unirii, eveniment organizat de Primăria Alba Iulia și Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia. Alergători de toate vârstele au participat la cele două probe propuse de organizatori: 1 km și 2,7 km. Printre ei și patru competitori din Baia Mare, toți urcând pe podium. Maria Șter (F70), Maria Gordan (F65) și Iosif Hecko (M85) au câștigat locul I, Marin Avram (M55) s-a clasat pe locul II. Și chiar...

EDUCAŢIE

De Ziua Internațională a Profesorului de Limba Franceză, la inițiativa Asociației Române a Profesorilor Francofoni (ARPF), filiala Maramureș, în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare și cu Casa Corpului Didactic Maramureș, s-a derulat un amplu proiect, cu două secțiuni, una dedicată elevilor și una cadrelor didactice. Sub coordonarea profesoarei Ramona Astalâș, elevii au realizat benzi desenate în care au ilustrat prin cuvinte și imagini tema evenimentului. „Le-am propus elevilor să utilizeze programul gratuit de creare de benzi desenate, oferit...

CULTURĂ

Vineri, 24 noiembrie, Cinema City Baia Mare a fost martorul unei premiere impresionante, unde filmul românesc “Miami Bici 2” a strâns peste 1.400 de oameni în sălile de cinema. Orașul a devenit, astfel, gazda unui eveniment de excepție, marcând o premieră-record pentru Maramureș. Patru săli de cinema au fost deschise pentru proiecția filmului, iar echipa din spatele “Miami Bici 2”, reprezentată de actorii principali Codin Maticiuc, Matei Dima, regizorul Jesus de Cerro și producătorul Michael Dolha, a fost prezentă în...

OPINII

Relația s-a rupt în primii ani ai democrației odată cu căderea economiei. Nemaiavând nevoie de oferta școlii, motorul societății a lăsat-o să se descurce singură. Pentru un trai mai bun, forța de muncă tânără și calificată a luat drumul străină­tății, iar cei rămași pe băncile școlilor nu puteau fi lăsați de izbeliște. Nu trebuie uitat că un tânăr fără ocupație permanentă oricând poate deveni un pericol social. Pentru autoritățile vremii, singura soluție a fost extinderea rețelei de școlarizare liceală...