Premieră națională! Tăuraș din BRUNA a luat cununa!

0
418

Dacă în ultimii 20 de ani testarea taurilor „Bruna de Maramureș” a fost sistată, iată că acum, după reluarea acestor verificări, prin noi metode, suntem în fața unei premiere naționale pentru această rasă: Primul tăuraș testat genomic! O metodă revoluționară de evaluare a valorii de ameliorare prin care, încă de la naștere, printr-o studiere atentă a „hărții” genetice a unui animal, a frecvenței anumitor gene sau markeri genetici, se poate estima potențialul genetic al acestuia și, implicit, valoarea lui de ameliorare pentru lapte, carne sau alte caractere. Apoi, pentru confirmare, tăurașul este introdus în unități specializate pentru testare.
Drumul este lung și începe prin cuprinderea în controlul oficial al performanțelor (COP) la vacile din această rasă. Persoane calificate cântăresc periodic cantitățile de lapte muls de la fiecare vacă, apoi se trimit probe la laboratoarele specializate, unde se determină indicii calitativi (procentul de grăsime, procentul de proteină, cazeina etc). Urmează o serie de lucrări tehnice, în urma unui an de control făcându-se o ierarhizare a vacilor, iar unele din cele mai bune sunt selectate ca „mame de taur”. Acestea intră într-o „schemă de selecție”, fiind însămânțate cu material seminal de la tauri valoroși din Europa și din lume, iar o parte din produșii masculi obținuți fac obiectul genotipării, a evaluării valorii lor de ameliorare pe baza zestrei ereditare moștenită de la părinți. În urma acesteia, o parte parcurge alte etape de selecție, cei mai buni ajungând în unitatea specializată de testare. Aici li se fac cântăriri, se stabilește sporul mediu zilnic, se bonitează, se verifică aptitudinile de reproducție, calitatea materialului seminal şi pretabilitatea lui la congelare. Apoi se în­să­mânțează un număr de vaci, iar vițelele obținute de la fiecare mascul în testare vor parcurge alte etape de selecție, astfel încât, după ce ele intră în producție și li se stabilesc performanțele, să se poată lua decizia privind valoarea de ameliorare a taurului din care provin. De-abia în final, unul sau doi tăurași pe serie ajung să fie confirmați amelioratori, cu drept de a fi folosiți la însămînțările artificiale la vaci. De la fiecare dintre ei se recoltează mii de doze de material seminal care se distribuie în toată țara. În acest fel crește nivelul de siguranță că generațiile viitoare de animale vor fi mai productive, mai bine adaptate la condițiile de mediu specifice fiecărei zone și, astfel, vor aduce venituri suplimentare pentru cei care le cresc.
Toate aceste lucrări se desfășoară în cadrul unui Program de ameliorare elaborat de Asociația Crescătorilor de Taurine „Bruna-Schwyz” Maramureș, cu sediul în Sighetu Marmației, care este acreditată de Agenția Națională de Zootehnie pentru conducerea Registrului genealogic la rasa „Brună” în România.
„Dacă în toți acei ani de întrerupere a lucrărilor dirijate de selecție și ameliorare s-au produs mari pierderi în efectivul și calitatea Brunei, aceste noi acțiuni tehnice și acordarea sprijinului cuplat pentru vaca de lapte sunt esențiale în revigorarea rasei Bruna de Maramureș și bunăstarea crescătorilor. În caz contrar, toate acumulările se pot risipi, cu efecte ireparabile” – a conchis ing. Dorel Codrea, specialist cu stagii vechi în ameliorarea animalelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.