Percheziții ale polițiștilor din capitală în Maramureș

0
194

Miercuri, 9 iulie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și cu sprijinul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Maramureș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi achiziționat și ar deține, în mod ilegal, diferite arme și categorii de muniție.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, miercuri, 9 iulie, au fost puse în executare 18 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Persoanele vizate au fost conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.